Pompierii, solicitați la zeci de intervenții

111
Pompierii, solicitați la zeci de intervenții - isu-1452275654.jpg

Articole de la același autor

În ultimele 24 de ore, militarii Inspec-toratului pentru Situații de Urgență au fost solicitați să intervină pentru a ajuta per-soane rămase blocate cu mașinile în trafic, din cauza zăpezii și a viscolului, dar și pentru scoaterea apei din gospodării, curți și subsoluri. Peste 1.700 de pompieri au intervenit la 1.240 de situații de urgență. 


"Pompierii au fost solicitați să intervină la 19 incendii, 1.088 de acțiuni pentru acor-darea primului ajutor medical, trei misiuni de descarcerare și șase pentru deblocare și salvare. De asemenea, 832 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar 17 au fost salvate din medii ostile vieții. Din cauza fenomenelor mete-orologice periculoase, pe șapte drumuri județene (Bacău, Suceava și Constanța), circulația a fost restricționată pe scurte pe-rioade de timp. În continuare, singurul drum pe care este întreruptă temporar circulația este DJ 243B Parincea-Poieni-Năstăseni, însă traficul rutier se poate realiza pe rute ocolitoare", se arată într-un comunicat remis de ISGU. 


În Suceava, 24 de persoane care se aflau în 14 autoturisme au rămas blocate, fiind surprinse de viscol. 


"Echipaje de la comitetele locale pentru situații de urgență din cadrul primăriilor din zonă, împreună cu Secțiile Drumuri Naționale și Drumuri Județene, pompieri și polițiști au intervenit cu forțe și utilaje și au deblocat autoturismele, toate persoanele ajungând în siguranță la destinație. Inter-vențiile de salvare au durat între 40 de minute și o oră și jumătate", mai precizează militarii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 05 Ianuarie 2016
Stire din Eveniment : Explozie la Mihail Kogălniceanu
Marţi, 05 Ianuarie 2016
Stire din Eveniment : Incendiu violent la o casă de copii!
Pagina a fost generata in 0.6892 secunde