Pare incredibil, dar este adevărat. Oamenii legii, fie ei din zona rurală sau urbană, penitenciare sau ordine publică sunt exploatați până la epuizare de superiori. De ani de zile, polițiștii efectuează binecunoscuta permanență. Adică, deși se află în timpul liber, după terminarea programului, în cazul unor solicitări, sunt nevoiți să intervină. Ei nu pot părăsi domiciliul sau să consume alcool, întrucât o urgență poate surveni oricând. Însă, de ce acceptă oamenii legii să facă asta?
"De teamă acceptă tacit, dar sunt revoltați"
La fel de binecunoscute sunt și repercusiunile care pot apărea în cazul în care vreun agent îndrăznește să aibă o altfel de viziune față de cea impusă de la centru. La orice comentariu, există replica standard: "Sunteți polițiști, trebuie să fiți în slujba comunității 24h/24h".
"De mai mulți ani, la noi există un sistem prin care anumite categorii de polițiști sunt solicitați să intervină la evenimente din timpul liber, de acasă. Ei nu sunt planificați în serviciu și efectuează permanența la domiciliu. Mai exact, ești la dispoziția anga-jatorului, dar nu ești pontat și plătit. Ești anunțat că ai un eveniment și trebuie să te duci. Dacă ai eveniment, ești pontat. Dacă nu ai eveniment, ești trecut liber în pontaj, dar de fapt ai stat acasă, cu telefonul pe cap, că poate se întâmplă ceva. De teamă să nu suporte repercusiuni, acceptă tacit, dar sunt revoltați", a declarat pentru "Cuget Liber", Daniel Avasilcăi, vicepre-ședintele Federației Publisind.
Cine sunt "norocoșii" care asigură permanența
Permanența este asigurată, în special, de către rutieriști și investigații criminale, de echipele de cercetare la fața locului. Permanența este ceva normal la toate posturile de poliție din zona rurală. "Vă dați seama că asta creează o mare stare de disconfort. Asta se întâmplă la toate posturile de poliție, rutieră și investigații criminale, la echipele de cercetare la fața locului. Marea problemă a tuturor polițiștilor este că au acceptat tacit acest fenomen și a luat amploare. Gândiți-vă că dacă mergi către un eveniment și ai un accident, nu se pune ca un accident de muncă, pentru că erai în timpul liber. Nu beneficiezi de acele drepturi legale care sunt conferite după un accident de muncă", a mai precizat Daniel Avasilcăi.
"Am libere de luat cam până în anul 2041"
Polițiștii s-au săturat să îndure și să tot îndure și au vorbit, în primă fază, pe mediile de socializare, despre problemele cu care s-au confruntat de-a lungul anilor. "După 25 de ani de serviciu doar la postul de politie, mai mult singur și cam tot atât de permanență, am libere de luat cam până în anul 2041, dar în curând o să scap de «arestul la domiciliu», care ulterior este menționat ca timp liber. Sper ca cei tineri, inclusiv cei încadrați din sursă externă, să știe să-și ceară mai bine drepturile, să nu le fie încălcate", spune Gigi, un agent de ordine publică din mediul rural.
Peste 1 milion de ore suplimentare
Situația se înrăutățește când ne apropiem de penitenciare. Aici, la nivelul sistemului penitenciar, se înregistrează un număr de 1,5 milioane de ore suplimentare efectuate de către personal, foarte multe fiind imposibil de recuperat din cauza deficitului de personal, estimat de către Administrația Națională a Penitenciarelor, la 8.000 de angajați. Ce spune ANP?
"Cu privire la hotărârea membrilor de sindicat de a nu mai lucra ore supli-mentare peste nivelul stabilit, conducerea ANP precizează că în decursul anului 2016 a întreprins demersuri constante pentru a asigura un număr corespunzător de lucrători în sistem, prin organizarea succesivă de concursuri de încadrare a personalului din sursă exter-nă, repartiția absolvenților instituțiilor de învățământ postliceal și universitar și organizarea unor noi sesiuni de admitere în aceste instituții.
În considerarea regulilor unui stat democratic, conducerea A.N.P. acceptă divergența de opinii în materia interpre-tării legislației în vigoare și lasă des-chisă calea dialogului în vederea găsirii celor mai bune soluții pentru a asigura personalului drepturile conform volu-mului și complexității muncii depuse", precizează Daniel Barbu, purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor în cadrul unui comunicat de presă.
ANP mai spune că numărul mare de ieșiri din sistem într-o perioadă relativ scurtă, 1.000 de angajați în primele 8 luni ale anului, îngreunează planificarea și asigurarea numărului suficient de lucrători pe misiuni și activități.