Polițiștii, în control pe litoral. Au fost date amenzi de peste 50.000 lei

159
În perioada 14-20 august, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Constanța, acționând în baza planului de măsuri Litoral 2017, au desfășurat activități specifice de verificare și control al unităților economice turistice de pe raza județului Constanța.


Astfel, au fost verificate un număr total de 30 de societăți comerciale, dintre care 15 unități turistice cu locuri de cazare, ocazie cu care, în urma verificărilor efectuate împreună cu echipe ale DSVSA Constanța și Comisariatul Județean de Protecție a Consumatorului Constanța, au fost aplicate un număr total de 19 sancțiuni contravenționale, în valoare cumulată de 50.000 lei, totodată fiind confiscate diverse mărfuri (fructe și legume, încălțăminte, produse textile, ochelari, în valoare totală de 1.565 lei.


De asemenea, au fost constatate cinci infracțiuni privind contrabanda, evaziune fiscală, dreptul de autor și drepturile conexe, fiind demarate cercetările în vederea stabilirii vinovăției făptuitorilor. 


Ca activitate deosebită în cadrul acțiunilor desfășurate putem exemplifica măsurile aplicate de echipe mixte formate din ofițerii de poliție din cadrul SICE care au acționat împreună cu echipe din cadrul DSVSA Constanța și Comisariatul Județean de Protecție a Consumatorului Constanța, care în data de 19 august, au acționat la un hotel din stațiunea Mamaia unde au fost constatate mai multe nereguli. În acest sens organele de control au procedat la sancționarea contravențională a agentului economic, fiind aplicată o amendă în valoare de 2.000 lei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8418 secunde