Petarda electorală pe spinarea polițiștilor și militarilor. "Trec alegerile și uită de noi"

6817
2
Petarda electorală pe spinarea polițiștilor și militarilor.
Ministerul Muncii a propus un proiect de lege privind salarizarea unitară, care prevede ca polițiștii, militarii și funcționarii

publici cu statut special din penitenciare să beneficieze de a doua cea mai mare creștere medie salarială în 2017.


Domeniul apărării ar putea avea cu peste 58% față de nivelul salariului de bază mediu din luna mai 2016. Spune ar putea, întrucât nu este pentru prima dată când sunt propuse creșteri salariale, mai ales în prag de alegeri electorale, iar apoi promisiunile se risipesc.  Polițiștii așteaptă să vadă o schimbare înainte de a mai crede în promisiuni.



"Trec alegerile și iar uită de noi"


Concret, salariul de bază mediu al personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor ar putea crește în 2017 la aproape 2.450 lei, de la 1.546 lei în luna mai 2016. Cea mai mică creștere salarială medie în 2017 e prevăzută pentru magistrați și personalul auxiliar din Justiție, cu 12,8%. Oamenii legii s-au săturat de promisiuni și cred că proiectul este o altă "petardă" în prag de alegeri. De altfel, polițiștii le expun politicienilor adevărata față a meseriei lor.

"Îmi este teamă că este doar o petardă electorală, din dorința de a atrage acum voturi. Trec alegerile și iar uită de noi, iar noi ne vom repara în continuare singuri mașinile, din banii ăștia puțini pe care-i avem. Un agent care ia 1.200 de lei pe lună se duce și se tăvălește cu infractorii. Ca agent de pază la alte firme câștigi mai mult și riscurile nu sunt așa mari. Un polițist cu burta goală de foame și cu copiii plângând pe acasă că nu au de niciunele nu va face niciodată treaba așa cum trebuie. De asemenea, polițiștii au nevoie de dotări corespunzătoare și protecție, atât legislativă, cât și fizică", a precizat Daniel Constantin Avasilcăi, vicepreședinte Federația Publisind.

"Măririle salariale elimină sistemul corupt"


Se aștepta ca ieri, proiectul legii unitare a salarizării să fie transmis Parlamentului, însă s-a luat decizia ca proiectul să nu fie transmis în acest mandat, ci după alegeri. Potrivit anumitor deputați, proiectul este unul de bun augur, atât timp cât există sustenabilitate și Ministerul Finanțelor a dat undă verde. 


"Bănuiesc că au un aviz de la Ministerul Finanțelor, întrucât altfel nu-și permiteau să facă un proiect cu asemenea măriri. Dacă există sustenabilitate pentru aceste creșteri salariale, este foarte bine. Dacă este o măsură pur politică, și-o va asuma cineva. Măririle salariale sunt benefice pentru a ajunge la un trai decent și pentru a elimina sistemul corupt. Dacă vedem ce generează corupția, observăm că este de vină această insuficientă capitalizare a familiilor. Când ai niște salarii decente, lucrurile merg

într-o direcție bună", a precizat, pentru "Cuget Liber", Mihai Lupu, deputat în Parlamentul României. 


Comentează știrea

Marian
29 noiembrie 2016
Cresteri salariale la militari

Minciuni au mai crescut si lunile trecute au luat 60 de ron si au dat 40 ron au crescut nuuu

unu'
30 noiembrie 2016
pe naiba...

ajunge cu pomenile pt bugetari... nivelul de trai creste cand se mareste salariul minim. PUNCT. nu mariri pe categorii de bugetari care oricum au salarii mari pt imitatia de munca prestata!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9338 secunde