Pescari rătăciți în Marea Neagră, salvați de polițiștii de frontieră

287
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit pentru salvarea unor pescari care s-au rătăcit în Marea Neagră din cauza ceții și a căror barcă rămăsese fără combustibil. 


Sâmbătă, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost solicitați de către dispeceratul Centrului Maritim de Coordonare să intervină pe Marea Neagră, pentru a salva doi bărbați a căror barcă pescărească plutea în derivă. 


Polițiștii de frontieră au intervenit cu o navă de patrulare și supraveghere maritimă, aflată în misiune pe Marea Neagră, care a ajuns în zona indicată și a declanșat acțiunea de salvare. Persoanele aflate în dificultate au fost recuperate de către echipajul navei maritime, în jurul orei 14.40, iar barca pes-cărească, în lungime de aproximativ 7 metri, a fost remorcată până în Portul Mangalia. 


Bărbații, în vârstă de 65, respectiv 61 de ani, domiciliați în municipiul Mangalia, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au declarat că, din cauza ceții, și-au pierdut reperele și s-au deplasat cu ajutorul motorului până la consu-marea combustibilului de la bord, după care au fost purtați de curent până în zona de unde au fost recuperați.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6623 secunde