Dragoste cu năbădăi

Patronul restaurantului Pelican, Dumitru Burcin, s-a însurat a treia oară cu aceeași femeie

4592
Patronul restaurantului Pelican, Dumitru Burcin, s-a însurat a treia oară cu aceeași femeie - b019e36b7cbc0a9b8ae633ef8e0627fb.jpg

Articole de la același autor

Patronul restaurantului Pelican din Constanța, Dumitru Burcin, s-a căsătorit, ieri, pentru a treia oară cu femeia vieții lui. Deși mulți ar putea crede că este vorba despre a treia doamnă din viața lui, lucrurile nu stau chiar așa, deoarece Dumitru Burcin s-a căsătorit de trei ori cu aceeași femeie, care se numește Mariana Răileanu.
Evenimentul a avut loc la Casa Căsătoriilor din Constanța, alături de însurăței fiind câțiva prieteni foarte dragi. Puși la patru ace, Dumitru și Mariana au venit cu un autoturism Mercedes. Joviali ca doi adolescenți care fac pentru prima dată pasul decisiv, cei doi nu au avut prea multe emoții, astfel că nici ceremonia nu a durat prea mult. Cei doi au semnat actele de căsătorie și și-au jurat, din nou, să fie alături unul de celălalt la bine și la rău. Au urmat felicitările, florile și fotografiile care să marcheze momentul, după care o petrecere intimă în familie.
"Prima dată ne-am căsătorit în anul 1981 și am divorțat în anul 2000. Nu am putut sta prea mult unul fără altul și ne-am căsătorit iar în anul 2002. Am mai stat căsătoriți cinci ani și în 2007 am divorțat din nou. Au trecut trei ani de atunci și am decis că este mai bine să fim căsătoriți", a spus fosta domnișoară Mariana Răileanu, de ieri, doamna Burcin.
La rândul lui, Dumitru Burcin spune că a avut emoții de fiecare dată când s-a căsătorit cu Mariana. "Am trei căsătorii, dar cu aceeași femeie. Singura diferență este că de fiecare dată a avut altă rochie. Noi chiar și atunci când am fost divorțați tot împreună am fost", a spus patronul restaurantului Pelican.
Din câte se pare, motivele care au dus la cele două divorțuri nu au fost foarte întemeiate din moment ce Mariana și Dumitru Burcin nu pot sta unul fără celălalt.
Afaceristul Dumitru Burcin a devenit foarte cunoscut după ce în urmă cu mai mulți ani a avut curaj să denunțe câțiva directori din Primăria Constanța care i-ar fi cerut șpagă.
Potrivit rechizitoriului, directorii Constantin Babuș, Marius Tărcatu și Ionel Pilat au ajuns să fie anchetați de procurorii anticorupție în baza unui autodenunț formulat de Dumitru Burcin, patronul restaurantului "Pelican", din Constanța.
Denunțătorul susținea că, în toamna lui 2002, Babuș i-ar fi pretins suma de 20.000 de dolari, pentru a-i facilita intrarea la negociere directă în vederea cumpărării terenului aferent restaurantului "Pelican". În urma anchetei efectuate de procurori s-a ajuns la concluzia că banii pretinși ar fi ajuns în posesia lui Babuș, prin intermediul lui Tărcatu. Ionel Pilat, la acea perioadă director adjunct în cadrul Primă-riei Constanța, l-ar fi constrâns prin amenințări pe Burcin să dea banii respectivi. Deși au trecut câțiva ani de când procesul se află pe rolul instanțelor, nici în momentul de față nu s-a dat o sentință definitivă și irevocabilă.
În altă ordine de idei, în anul 2008, Dumitru Burcin a candidat la Primăria Cumpăna din partea PDL, însă a fost devansat de Mariana Gâju.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4779 secunde