Patriarhia Română face un parastas pentru victimele de la Colectiv, în data de 9 mai

115
Patriarhia Română face un parastas pentru victimele de la Colectiv, în data de 9 mai - colectiv-1461917549.jpg

Articole recomandate

În Sâmbăta Mare se împlinesc șase luni de la incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia 64 de persoane au murit și peste 150 au fost rănite. Întrucât nu se fac slujbe de pomenire pentru cei decedați, Arhiepiscopia Bucureștilor va organiza un parastas în fața clubului, în 9 mai, la ora 12.00, informează Agerpres.

La această ceremonie sunt așteptați părinții, rudele și toți cei apropiați victimelor de la Colectiv, potrivit unui comunicat de presă.

"La împlinirea celor șase luni de la tragicul eveniment din clubul Colectiv în urma căruia și-au pierdut viața 64 de tineri, Patriarhia Română își exprimă încă o dată compasiunea față de familiile îndoliate și se roagă pentru odihna sufletelor celor trecuți la Domnul din cauza incendiului", mai precizează sursa citată.

Patriarhia menționează că sâmbăta trecută au fost oficiate slujbe de pomenire pentru victimele din Colectiv în bisericile parohiilor din care aceștia au făcut parte și în cimitirele unde sunt înmormântați.

64 de persoane au murit și peste 150 au fost rănite în incendiul din 30 noiembrie 2015.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2067 secunde