Pachetul cere 25 de ani de închisoare pentru torționarul Ioan Ficior

139
1
Pachetul cere 25 de ani de închisoare pentru torționarul Ioan Ficior - ioanficior-1458232419.jpg

Articole recomandate

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Ion Ficior, la ultimul termen din dosarul în care este judecat pentru infracțiuni contra umanității.


La termenul de judecată de joi, 17 martie, din dosarul în care Ion Ficior, fost comandant al Penitenciarului Periprava, este acuzat de infracțiuni contra umanității, procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru acesta, având în vedere că are peste 65 de ani, deși, au precizat aceștia, pentru acuzațiile care i se aduc s-ar impune condamnarea pe viață.

La termenul de joi, magistrații au audiat trei martori, foști deținuți ai Penitenciarului Periprava.

Mirel Stănescu, unul dintre foștii deținuți ai Penitenciarului Periprava, a declarat în sala de judecată că în 1959 au fost duși de la Gherla cinci sute deținuți.

"De acolo ne-au dus la Tulcea și de acolo la lagărul de la Periprava, în aprilie sau mai. Ne-au cazat într-o baracă din stuf. Ne-a spus Ion Ficior că partidul ne dă șansa să ne reabilităm prin muncă. Am făcut munci agricole - se tăia stuf, se cultiva porumb care trebuia curățat. Trebuia să mergem în ritm foarte susținut. Se muncea 12 ore, mâncarea era foarte proastă, foarte slabă. Mai mâncam și porumb crud, deși era interzis. Uneori am mâncat și șerpi de apă. Hrana era zeamă de arpacaș, uneori cartofi, uneori câteva boabe de fasole. Dimineața primeam o apă colorată. Beam apă din Dunăre, ne-am și îmbolnăvit de dizenterie. Au fost mari umilințe: dacă rămânea un fir netăiat de stuf pe rândul tău, te pedepseau. Am fost lovit cu un baston în spate și apoi m-au obligat să îl rup cu dinții. Cât am stat acolo nu am făcut niciodată baie. Toate s-au întâmplat sub conducerea lui Ion Ficior. Pe mine m-a marcat umilința trăită acolo : că nu ne puteam spăla, WC era în aer liber, bătăile. Până și militarii în termen care ne păzeau erau învățați să ne urască", a povestit acesta în fața magistraților, potrivit realitatea.net.

Ioan Ficior a fost trimis în judecată în 18 august 2014, de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Ioan Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus și coordonat un regim de detenție represiv, abuziv, inuman și discreționar împotriva deținuților politici.

Conform actului de sesizare a instanței, în perioada 1 august 1958 - 1 noiembrie 1963, în calitate de locțiitor și comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Ioan Ficior a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați la Periprava, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora.

Potrivit anchetatorilor, din documentele studiate a reieșit faptul că în perioadă în care la conducerea Coloniei de la Periprava s-a aflat Ioan Ficior au decedat 103 deținuți, toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor.

Anchetatorii au mai stabilit că deținuții de la Periprava erau supuși unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii și de orice alte persoane, de lumea externă în general, condiții de cazare mizerabile, frigul insuportabil din barăci, sancțiunile fizice pentru abateri minore, hrana deficitară, deținuții fiind în permanență înfometați și însetați, având dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor și, nu în ultimul rând, condițiile de muncă inumane la care erau supuși aceștia.


Comentează știrea

JOAN
17 martie 2016
bravo

Animalul asta trebuia condamnat pe viata si in cnditii de detentie specifice sistemului comunist ,un jeg.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.145 secunde