Șoferul vinovat de accidentul mortal de la CET riscă pușcăria

1445
2
Inconștiența fără margini de care a dat dovadă șoferul care a provocat accidentul de luni noapte, de pe Aurel Vlaicu, a băgat în pământ  un minor de 16 ani și a rănit șapte persoane. Fără permis de conducere,  dar cu "spirit" de șofer profesionist, bărbatul a riscat și a pierdut libertatea. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și,  cel mai probabil, va fi arestat preventiv pentru 30 de zile, având trei capete de acuzare. 


În mod paradoxal, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie, Robert Georgescu, în vârstă de 27 de ani, are trecut ca proprietate pe numele său autoturismul marca Mazda, rupt în două, în urma accidentului de luni nopate. 


Potrivit polițiștilor rutieri, Robert Georgescu circula cu un autoturism Mazda pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța, dinspre Podul IPMC către strada Cumpenei. Ajungând la intersecția cu strada Petru Poni, a întors peste marcajul longitudinal, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism marca BMW, care circula din sens opus. Cu toate că abia se mai putea ține pe picioare, Robert Georgescu a fugit de la locul accidentului direct acasă. De acolo a sunat la 112, solicitând o ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Județean Constanța. 


Reținut la capătul unei zile de audieri 
Robert Georgescu a fost ținut aproape toată ziua de ieri la audieri, explicând ce s-a întâmplat. La capătul audierilor, bărbatul de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis pentru nicio categorie, pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de cercetare și pentru ucidere din culpă. Acesta va fi propus instanței de judecată cu arestare preventivă pentru 30 de zile și cel mai probabil va sta următoarea lună în spatele gratiilor. 


Au scăpat ca prin minune 
În urma impactului, partea din spate a autoturismului Mazda a zburat spre trotuarul pe care se aflau trei tineri, aceștia fiind la un pas să fie decapitați. Șapte victime au avut nevoie de îngrijiri medicale, după manevra nefericită a șoferului fără permis. Conducătorul auto al BMW-ului, patru pasageri ai autoturismului Mazda și trei pietoni au căzut victime. Din păcate, Marian Ivan, în vârstă de 16 ani, este minorul care a decedat la scurt timp după producerea accidentului. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic, în ciuda manevrelor de resuscitare. Ambii șoferi au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest, însă rezultatul a fost negativ. 


Comentează știrea

Dan
1 iunie 2016
Pe viață!

Cum adică "riscă" pușcăria? Asta ȋnseamnă că . . . "riscă" sa fie chiar achitat?

fara nume
3 iunie 2016
articol

Forta si Putere Familiei Georgescu trebuie sa fiți Tari !!! Nu trebuie sa va intereseze comentariile la toți retardatii care își dau cu presupusul !!! Vina nu o are doar Robert , vina o au Toți pt.ca nimeni nu ia pus sa se urce cu el in masina, avand in vedere ca erau zi de zi cu Robert si ii creștea .... Fortzaaa Grasuleee !!!

Pagina a fost generata in 0.5532 secunde