O nouă metodă de spart apartamente, în Constanța

2094
3
O nouă metodă de spart apartamente, în Constanța - furtlocuintecheiemincinoasa-1385749432.jpg

Articole de la același autor

De aproximativ o lună, în municipiul Constanța este folosită o nouă metodă de spargere a locuințelor: cea cu așa numita "cheie mincinoasă". Astfel, potrivit polițiștilor constănțeni, hoții folosesc un sistem format dintr-o foiță de aluminiu, subțire, care învelește un material ce se mulează pe striațiile butucului, cu ajutorul căruia descuie ușile apartamentelor vizate. Un astfel de sistem au folosit, în noaptea de joi spre vineri, doi indivizi care au pătruns prin efracție într-un apartament din blocul H10 de pe B-dul 1 Mai, de unde au plecat cu o combină frigorifică și o mașină de spălat. Spre ghinionul lor, au fost observați de o patrulă a Secției 5 Poliție, când transportau frigiderul, pe aleea dintre bloc și Spitalul CFR, în jurul orei 23,00. La vederea oamenilor legii, indivizii au abandonat frigiderul și au rupt-o la fugă, dar unul dintre suspecți a fost reținut. El a fost identificat ca fiind Felician Coroș, de 21 de ani, din Târgu Mureș. Mașina de spălat a fost găsită la parterul blocului, unde fusese lăsată de hoți, care intenționau să se întoarcă după ea. Bunurile, estimate la 4.500 de lei, au fost recuperate și predate păgubiților. 
Metodă copiată de la hoții din străinătate
Potrivit oamenilor legii, în ultima lună în municipiul Constanța au fost comise aproximativ zece spargeri cu așa numita "cheie mincinoasă". Metoda este nouă atât pentru municipiul Constanța, cât și pentru țara noastră, fiind copiată cel mai probabil din străinătate. De altfel, este o practică în rândul hoților să aducă de peste hotare practicile ilicite. "De exemplu, metoda folosită în prezent, la noi, pentru a sustrage combustibilul din rezervoarele autotrenurilor era folosită în 1991 în Italia. A fost copiată de hoți și aplicată acum în țara noastră", ne-au precizat anchetatorii de la Cercetări Penale, din cadrul Poliției mu-nicipiului Constanța. 
Suspectul originar din Târgu Mureș a fost reținut, vineri, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, iar complicele lui a fost identificat ca având 33 de ani și fiind din aceeași localitate. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili dacă aceștia sunt responsabili și de alte furturi comise în județul nostru, prin metoda menționată mai sus. 


Comentează știrea

eu
30 noiembrie 2013
hotii

LEGILE SUNT PREA BLANDE CU INDIVIZII ASTIA.ERA BUNA BATAIA PE CARE SI-O LUAU HOTII PE TIMPUL LUI CEAUSESCU.7 INSI INTR-UN LOGAN ALB,FILAU ASEARA BLOCURILE DE PE STRADA CAPIDAVA.EI AU SI FEMEI CU EI.LA 2 METRI SUB PAMANT ESTE LOCUL LOR

dali
30 noiembrie 2013
protectie

bine ca le dati si altora idei despre cum sa-si faca metode!!! mai bine spuneti cum ne putem proteja

noni
30 noiembrie 2013
simplu

Un glonț in cap, daca intra pe proprietata ta si gata. Te dai singur cu capul de doi pereti sa para ca te-a agresat si gata. In Bucuresti cum s-a intamplat cu Iovan ?? De unde atata rabdare sa.se faca justitie ? Te-am prins, pac si la groapa. Eu unul cumpar pistol.

Articole pe aceeași temă

Vineri, 29 Noiembrie 2013
Stire din Eveniment : Hoț prins pe stradă
Marţi, 26 Noiembrie 2013
Stire din Eveniment : Mașinile din Italia, cele mai furate
Luni, 25 Noiembrie 2013
Stire din Eveniment : Arestat pentru zeci de furturi!
Pagina a fost generata in 0.4968 secunde