O gașcă de puști spărgeau locuințe pe bandă rulantă, în Constanța

130
O gașcă de puști spărgeau locuințe pe bandă rulantă, în Constanța - topalugradinaursuluidetinutifilm-1422359487.jpg

Articole de la același autor

O grupare de puștani care spărgeau locuințele din comuna constănțeană Ciobanu a ajuns în atenția polițiștilor. Unul dintre suspecți, un puștan de 15 ani, a fost prins după comiterea unui furt dintr-o locuință, având asupra lui 380 de lei și 140 de euro. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că băiatul, împreună cu alți patru adolescenți, cu vârste între 15 și 19 ani au furat din șase locuințe. 
Potrivit oamenilor legii, în intervalul decembrie 2014 - ianuarie 2015, cei cinci adolescenți urmăreau ca victimele să plece de la domicilii și prin efracție, pătrundeau în interiorul imobilelor și fără a provoca deranj sustrăgeau diverse sume de bani, lăsând de fiecare dată o parte din bani la locul lor. Astfel, cinci dintre cele șase furturi nu au fost reclamate inițial, persoanele vătămate considerând că autorii faptelor sunt apropiați sau chiar membri ai familiei.
Cei cinci au fost prezentați instanței de judecată, ce a dispus arestarea preventivă a unuia, Dumitru Nicolae Gogoașă și măsura controlului judiciar pentru ceilalți.
Prejudiciul cauzat celor șase persoane vătămate se ridică la valoarea de aproximativ 30.000 lei, parțial recuperat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Ianuarie 2015
Stire din Eveniment : Prins după ce a furat un telefon mobil
Pagina a fost generata in 0.3871 secunde