Din februarie,

Noi reguli pentru șoferii care transportă copii în mașină

372
Noi reguli pentru șoferii care transportă copii în mașină - noiregulicopii-1421428387.jpg

Articole de la același autor

Din septembrie 2014, șoferii sunt obligați să se asigure că, pe timpul conducerii mașinii, minorii poartă centura de siguranță sau sunt transportați în dispozitive de fixare în scaune pentru copii, omologate. Totodată, a fost interzisă transportarea copiilor în vârstă de până la trei ani în autovehicule neechipate cu sisteme de siguranță.

Au apărut noi completări referitoare la transportarea copiilor cu vârstă de până la trei ani în autovehicule. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în luna februarie. Nerespectarea de către șoferi a acestor dispoziții le va aduce trei puncte de penalizare.

Copiii care au o înălțime de până la 135 de centimetri pot fi transportați în autovehicule care au sisteme de siguranță pentru șofer și pasageri numai dacă sunt fixați/prinși cu un dispozitiv de fixare în scaun pentru copii. Aceeași regulă este valabilă și pentru copiii care au peste 135 cm înălțime, însă pentru aceștia mai există și varianta purtării centurii de siguranță.

Potrivit noilor reguli, este obligatoriu ca dispozitivele de fixare în scaun să fie omologate și adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor. Acestea pot fi instalate pe locurile din spate ale autovehiculului, precum și pe locul din față al pasagerului. Instalarea pe locul din față este permisă doar dacă instrucțiunile dispozitivului de fixare permit acest lucru și doar dacă airbag-ul corespunzător locului este dezactivat ori dacă autovehiculul nu este echipat cu airbag pentru acel loc.

Hotărârea de Guvern introduce și unele excepții de la obligația de a fixa/prinde copiii în dispozitive specifice și de la cea de a purta centura de siguranță. Obligațiile privind dispozitivele de fixare nu se aplică atunci când este vorba de autovehicule destinate transportului public de persoane sau de taxiuri. Însă, în această situație, este obligatorie supravegherea copilului de către o altă persoană în afară de șofer.

Totodată, atât obligația folosirii dispozitivului de fixare, cât și cea a folosirii centurii de siguranță nu se aplică dacă minorul este scutit de un medic de la purtarea acestor sisteme de siguranță. În acest caz, copiii pot fi transportați doar pe scaunele din spate și, dacă aceștia au mai puțin de trei ani, trebuie supravegheați de o altă persoană în afară de șofer. Șoferul este obligat să aibă asupra sa certificatul medical de scutire și în acesta trebuie să fie menționate afecțiunea pentru care este contraindicată purtarea sistemelor de siguranță și durata de valabilitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4828 secunde