Noi audieri în dosarul Colectiv. Ce se întâmplă, azi, cu cei trei patroni ai clubului

298
3
Noi audieri în dosarul Colectiv. Ce se întâmplă, azi, cu cei trei patroni ai clubului - colectivpatroniaudieri90050700-1448352787.jpg

Articole recomandate

Procurorii de la Parchetul General continuă ancheta în cazul incendiului de la Colectiv. Înainte de trimiterea dosarului în instanță s-au administrat probe, iar o parte din expertize sunt deja finalizate. 11 persoane sunt cercetate în dosarul Colectiv. Astăzi este posibil ca acuzațiile să fie extinse în acest caz, cei trei patroni ai clubului fiind aduși la Parchet.

Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu sunt cercetați pentru ucidere din culpă și vătămare corporală. Acționarii clubului dau vina pe expertul pirotehnic care i-ar fi asigurat că nu există niciun pericol de incendiu și l-au crezut pe cuvânt.

Procurorii au început, la începutul lunii noiembrie, audierile la Parchetul General în dosarul penal deschis, inițial, în rem pentru faptele de omor calificat și distrugere calificată, după ce zeci de persoane și-au pierdut viața și aproximativ 150 au fost rănite în urma incendiului izbucnit, la 30 octombrie, în clubul Colectiv.

Mai mult, spun aceleași surse, unul dintre acționari a mărturisit că ar fi aflat, cu o oră înainte, de show-ul pirotehnic și că ar fi cerut ca acțiunea respectivă să nu aibă loc. Cu toate acestea, firma organizatoare i-ar fi dat asigurări că nu există niciun risc să izbucnească vreun incendiu.



Care e starea victimelor


39 de victime ale incendiului din clubul Colectiv se află încă internate în spitalele din București și din județul Ilfov. Dintre acestea, 10 sunt în stare critică și gravă, precizează Ministerul Sănătății.


La Spitalul de Arși sunt internați 11 pacienți, la Spitalul Bagdasar Arseni – 9 pacienți, Spitalul Grigore Alexandrescu – 5 pacienți, Spitalul Elias - 3 pacienți, Spitalul Militar Central - 4 pacienți, Spitalul de Urgență din București - 3 pacienți, Spitalul Universitar- 2 pacienți, Spitalul Dimitrie Gerota - 1 pacient, Spitalul C.C. Iliescu – 1 pacient internat.

Până în prezent au fost externate 42 de persoane, care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară.

De asemenea, 39 de răniți au fost transferați în unități sanitare din străinatate:

Austria – 4 persoane transferate, 1 deces, 3 persoane în stare stabilă

Belgia– 8 persoane care se află în stare stabilă (dintre care 5 persoane cu progrese punctuale)

Olanda– 8 persoane transferate, 2 decese, 6 persoane în stare stabilă

Franța – 1 transfer care s-a soldat cu decesul pacientului.

Germania- 5 persoane - 3 persoane din care 2 au plecat pe cont propriu (printre care un cetățean german) și 1 persoana transferata, 2 decese

Marea Britanie– 9 persoane, din care 3 decese și alte 6 persoane stare stabilă

Norvegia – 1 persoană stare stabilă

Israel – 3 persoane, din care 1 deces, 2 persoane în stare stabilă

Bilanțul deceselor se ridică în acest moment la 60 de morți.



Comentează știrea

adevar
24 noiembrie 2015
adevar

Romania niste romani care cersesc la noi au dat foc in club.

adevar
24 noiembrie 2015
adevar

O familie de romani care cerseste la noi a aranjat sa ia foc clubul.cersetori romani ucid pentru bani

adevar
25 noiembrie 2015
adevar

Romania sa scoata granita cu toate republici vecine nu avem nevoie de vama

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.448 secunde