Nicușor Constantinescu află, marți, dacă se poate întoarce la CJC

358
6
Nicușor Constantinescu află, marți, dacă se poate întoarce la CJC - nicusorconstantinescuaflaastazi-1419275269.jpg

Articole de la același autor

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, s-a prezentat, luni, în fața magistraților Curții de Apel Constanța pentru a cere, din nou, modificarea măsurii controlului judiciar. Potrivit măsurii respective, lui Nicușor Constantinescu i se interzice să ia legătura cu angajații Consiliului Județean Constanța și consilierii. În fața judecătorilor, Nicușor Constantinescu a precizat: "Mi s-a interzis să iau legătura cu ambele categorii. De ce să nu mă întâlnesc cu consilierii județeni care sunt parlamentari, vin și votează sau nu votează? Votul consilierilor județeni în România, al celor municipal, începând de la cel mai important municipiu și până la cel mai mic, nu poate fi luat de nimeni! Scrie în legea aleșilor locali că votul nu este supus controlului judiciar, votul este supus controlului de contencios administrativ". Magistrații Curții de Apel Constanța au amânat luarea unei decizii pentru marți, 23 decembrie.


Comentează știrea

Dorel de Romania
23 decembrie 2014
Unde-i lege.....

Unde-i lege nu-i tocmeală ! . Dacă legea îți interzice să mergi la locul de muncă și să iei legătura cu colegii, nu înțeleg ce tot bați apa în piuă atât ?!. Cere Parlamentului să abroge această lege. După mintea ta legea e pentru prostime nu și pentru tine care te crezi buricul pământului. Apropo, ai făcut RMN să arăți procurorilor că întradevăr ai făcut operație la prostată ?. S-au te-a crestat puțin pe burdihan și te-a cusut repede să nu curgă slănina ?.

dani
23 decembrie 2014
locdemunca

Căutam Operatori calculator pentru publicare anunțuri. Se lucrează comod de acasă aprox. 3 ore pe zi Cerințe: - cunoștinte minime PC - necesar calculator - conexiune internet - răbdare - seriozitate Nu este necesară experiență. Instruire gratuită oferită sub forma unor lecții prin mail(contactați-mă doar pe e-mail). Acolo veți găsi toate răspunsurile la toate întrebările atât timp cât citiți cursurile. Veți trece mai întâi prin instruire, apoi care doriți, o să începeți să lucrați. Program part-time. Acest proiect vizează piața americană a cărților electronice. Cereți detalii la adresa : [email protected] Oferim și solicităm seriozitate!

admirator
24 decembrie 2014
azi e 24!

ce au hgotarat?

ziarist sluga
24 decembrie 2014
gaozar

Voi cuget sa va vad acum dupa 10 ani pe cine mai lingeti in gaoza. Ca nu ati scris nimic in acesti ani despre marea coruptie.ex udrea,morman de bani,nana,flota,etc.

euroeanu
25 decembrie 2014
Gaozarule,

Ramai la porcul nostru din Constanta,adica la hotii nostri locali.Ca sunt destui.Animalule !

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6502 secunde