Mii de polițiștii vor fi la datorie în minivacanța

101
1
Mii de polițiștii vor fi la datorie în minivacanța - minivacanta-1448647691.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii din întreaga țară vor fi la datorie pentru a asigura un climat de ordine, liniște și siguranță publică, în minivacanța de 1 decembrie. Aproape 18.000 de polițiști se vor afla în stradă pentru protejarea cetățenilor.

"Suplimentar față de cei peste 8.400 de polițiști care se află în dispozitivul curent de ordine și siguranță publică, peste 9.300 de polițiști acționează, pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și pentru a intervin atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul polițiștilor angrenați suplimentar, 5.870 sunt polițiști de ordine publică, 1.628 de polițiști de la rutieră și peste 1.840 de la celelalte structuri, respectiv: poliția transporturi, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă și polițiști de la arme, explozivi și substanțe periculoase.

În această perioadă, 4.230 de patrule de siguranță publică, dintre care 1.133 pedestre și 3.097 auto, vor acționa pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

Structurile de poliție transporturi vor patrula în 299 de trenuri de călători, precum și în 308 stații și triaje de cale ferată. De asemenea, polițiștii vor fi prezenți în 13 aeroporturi și în 22 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.

Poliția Rutieră va acționa pe întreaga rețea de drumuri, în vederea fluidizării circulației și prevenirii evenimentelor rutiere, precum și prin intensificarea activităților specifice, potrivit competențelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influența băuturilor alcoolice. Vor fi folosite 400 de aparate radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.

Poliția Română sfătuiește cetățenii care intenționează să participe la manifestările publice ce se vor desfășura în această perioadă să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale și să evite conflictele de orice natură", potrivit unui comunicat remis de Poliția Română.

Comentează știrea

alexandra
28 noiembrie 2015
Cum sa faci bani

Acum, in premiera absoluta, ai acces GRATUIT la un curs exceptional care te invata in cel mai simplu si mai clar mod cum se fac bani. Dupa ce te hotarasti si tu cu seriozitate sa inveti tot ceea ce e mai folositor pentru tine, cere detalii despre curs la adresa de email: [email protected]

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3655 secunde