Șmecherul care făcea drifturi pe Tomis a primit o amendă record

880
3
Șmecherul care făcea drifturi pe Tomis a primit o amendă record - smecherpozabuna-1412184718.jpg

Articole de la același autor

Tânărul care a fă-cut spectacol, pe 20 septembrie, pe bu-levardul Tomis, în zona Capitol, a fost identificat de polițiști și tras la răspundere pentru că a turat la maxim motorul auto-turismului său Opel Calibra, de culoare portocalie, după care a făcut drifturi ca în filme, a încălcat marcajul dublu continuu, a mers pe contrasens și apoi s-a făcut nevăzut, lăsând o perdea de fum  în urmă. 


Cristian Robert Obrejanu, în vârstă de 25 de ani, din Constanța, a fost amendat cu 1.810 lei, dar și șase puncte de penalizare la permisul de conducere, după ce oamenii legii au stabilit că acesta nu avea nici RCA. Mai mult, tânărul și-a cumpărat RCA abia în dimineața în care a fost audiat, astfel că rutieriștii nu au putut să-i rețină și certificatul de înmatriculare. 


Deși la început, oamenii legii spuneau că tânărul se va alege cu dosar penal pentru infracțiunea de blocare cu intenție a drumului public (care se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la doi ani sau cu amendă), iată că, în practică, lucrurile nu sunt atât de simple. Pentru a putea deschide un dosar penal este nevoie de dovezi, astfel că oamenii legii nu au putut demonstra că traficul chiar a fost blocat din cauza individului. Deși au mers în zonă, au întrebat și au așteptat sesizări sau reclamații, polițiștii nu au găsit decât un martor, care le-a confirmat faptul că evenimentul s-a produs sâmbătă, în jurul orelor 14-15. Omul, care este paznic în zona respectivă, a spus că a auzit zgomote și l-a văzut pe tânăr în timp ce făcea spectacol cu mașina, însă nu a deranjat traficul. În lipsa unor probe concludente, rutieriștii nu au putut decât să-i dea o amendă, usturătoare ce-i drept, tânărului. 


Comentează știrea

haahaa
2 octombrie 2014
o porcarie

Aia 1.810 leie maximul amenzi care se poate,dar prevede si un minim daca plateste in 48h,deci o sa plateasca 100-200 lei :))

Robert
2 octombrie 2014
mi-o scutur pe voi

de cate ori vreau, fix ca data trecuta, n-au ce sa-mi faca daca nu ma prind in flagrant. Asa ca ciocu mic si cascati ochii in retrovizoare.....

de la fane sloboz...
4 octombrie 2014
pt. cristi...găoz

Dacă într-adevăr ești Robert, așa cum ai postat mai sus, atunci trebuie să știi câteva lucruri: Nu contează nici cine te crezi tu, nici cine-i măta sau tactu', un stâlp sau pom din orașul ăsta îți aparține, îți este rezervat. Dar ar fi bine totuși să nu iei viața vreunui om nevinovat, căci după cum te comporți te paște un mare linșaj. În rest, poți să faci drifturi, liniuțe...să le tragi pe nas, să te dai macho la gagici că ai mașină portocalie (de cocalar), să te regulezi în cur de câte ori vrei tu, e doar problema ta. Referitor la oglinda retrovizoare, te sfătuiesc să caști ochii în ea cât mai des...știi tu de ce

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1601 secunde