MAGAZIN TELEKOM DIN CONSTANȚA, SPART DE HOȚI. 142 de telefoane mobile, furate

1652
În noaptea de 13 spre 14 decembrie 2016, doi indivizi din Galați au spart magazinul Telekom situat pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanța, de unde au furat 142 de telefoane mobile, pe care ulterior le-ar fi dat altor doi bărbați, din Iași, pentru a le vinde. 


Ca urmare a cercetărilor în cazul comiterii infracțiunii de furt, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța i-au identificat și reținut pe George Ștefan Ceaușu, Marius Sorin Cazacu, Cosmin Viorel Ursu și Eugen Bobârnac, cu vârste cuprinse între 31 și 37 de ani, bănuiți de comiterea faptei. 


În cauză, polițiștii constănțeni cu sprijinul celor din cadrul I.P.J. Iași și I.P.J. Galați, au efectuat trei percheziții la domiciliile bărbaților, în urma cărora au identificat și ridicat în vederea confiscării mai multe telefoane mobile, medii eletronice de stocare, unelte pretabile a fi folosite pentru pătrunderea prin efracție, înscrisuri și alte bunuri cu valoarea probatorie.


Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii de Operațiuni Speciale Constanța. Cei în cauză au fost reținuți pe bază de ordonanțe, fiind introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar astăzi vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5143 secunde