Lovituri în parcare, la mall. A "operat" chiar și mașina polițiștilor!

1034
1
Lovituri în parcare, la mall.  A
Nimeni nu-ți poate garanta siguranța, indiferent de măsurile de precauție pe care ți le iei. Este o lecție pe care o constănțeancă a învățat-o și pe care nu o va uita prea curând.

Hoții nu au avut nicio jenă și au acționat în miezul zilei, într-unul dintre cele mai aglomerate locuri din Constanța. Vorbim despre cazul unei femei care și-a găsit mașina prădată de hoți, în urmă cu două zile, în parcarea unui mall din oraș. Deși a încuiat autoturismul din telecomandă, cineva a reușit să îi deschidă portierele și portbagajul fără nicio problemă, folosind un sistem de bruiaj a închiderii centralizate.

"Am avut o peripeție deloc drăguță, care mi-a cauzat ceva dureri de cap și stres! În jurul orei 13.00, am parcat mașina în parcarea veche de la mall, afară, la etaj. Am blocat mașina și am lipsit cam 20 de minute! La întoarcere, am deblocat mașina și am deschis portbagajul să pun cumpărăturile. Tot ceea ce aveam în portbagaj nu mai era! M-am panicat, știam că am încuiat mașina, de obicei apăs de mai multe ori și auzisem sunetul specific închiderii centralizate!", a declarat femeia.

După ce a descoperit că cineva i-a "confiscat" toate bunurile din mașină, păgubita a chemat poliția. Pe camerele de supraveghere ale mall-ului, oamenii legii au văzut imediat cine era făptașul - o minoră, care nici măcar nu s-a sinchisit să plece din parcare după lovitura dată. Mai mult, polițiștii, care au venit în civil și cu o mașină neinscripționată, au avut surpriza să vadă pe camerele de supraveghere că suspecta le-a descuiat inclusiv lor autoturismul, crezând că au venit la cumpărături!

"Hoața, minoră trimisă la treabă, nu a recunoscut nimic până la percheziție! Era Sf. Filoftea până în măduva oaselor, dar în chiloți avea Ipodul meu! Nu mi-am putut recupera și restul bunurilor, dar sper să se rezolve! Domnii polițiști au dat dovadă de profe-sionalism și țin să le mulțumesc. Cea mai tare fază a fost atunci când au mers la locul faptei. Hoața a acționat telecomanda și asupra mașinii lor, crezând că oamenii s-au dus la cumpărături!", a mai povestit femeia.

v v v

Ca urmare a cercetărilor efectuate în cazul furtului din autoturism, polițiștii din cadrul Secției 2 au depistat-o pe Mădălina Daniela Iordan, în vârstă de 17 ani, din ora-șul Ovidiu, bănuită de comiterea faptei. Polițiștii constănțeni au reținut-o pe fată pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentată la Judecătoria Constanța cu propunere de arestare preventivă. 

Comentează știrea

petrica
4 noiembrie 2016
fara clopotei!

fara clopotei !asa ar trebui sa actioneze si in cazul tigarilor de contrabanda,degeaba vii cu girofarul si chiar cu masina fara semne cel mai util ar fi patrulare in civil pe jos ca mersul pe jos face piciorul frumos domnilor de la politie

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6396 secunde