Lecții pentru copiii din centrele de plasament, de la pompieri

127

Articole de la același autor

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" i-au vizitat, vineri, pe micuții de la Centrul de Plasament "Delfinul", cărora le-au explicat cum să se comporte în situațiile de urgență. De exemplu, militarii au pus în practică un exercițiu de evacuare în caz de incendiu, iar paramedicii de la SMURD Constanța le-au arătat tehnici și procedee de acordare a primului ajutor medical.

Asemenea activități s-au desfășurat, pe toată perioada lunii august, în centrele de plasament "Micul Rotterdam", "Antonio", "Ovidiu" și la Centrul de primire a copilului în regim de urgență, unde au participat 148 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 22 ani, dar și 27 adulți, angajați ai centrelor de plasament.

"Copiii au fost foarte receptivi la toate activitățile desfășurate de către reprezentanții ISU Constanța. De fiecare dată când se desfășoară asemenea activități, observăm cât de curioși sunt în a culege toate informațiile care le sunt prezentate. Ca și astăzi, au pus întrebări despre cum trebuie să se comporte în caz de incendiu, dar și cum ar trebui să reacționeze când este vorba de acordarea primului ajutor", a afirmat Liviu Ghițulescu, din cadrul Protecției Copilului Constanța.

Activitatea desfășurată se înscrie în seria acțiunilor de informare preventivă derulate în cadrul campaniei "Vreau să previn!".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 24 August 2014
Stire din Eveniment : Arde o mașină în Constanța
Pagina a fost generata in 0.5076 secunde