LA UN PAS DE MOARTE. ADOLESCENTE, INTERNATE. AU ÎNGHIȚIT MEDICAMENTE PENTRU BOLI PSIHICE

141
LA UN PAS DE MOARTE. ADOLESCENTE, INTERNATE. AU ÎNGHIȚIT MEDICAMENTE PENTRU BOLI PSIHICE - ambulantasalvare1121024x770-1499231938.jpg
Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, echipajele medicale au intervenit, marți seară, în comuna Ariceștii Zeletin, pentru a acorda ajutor specializat unor tinere care, conform primelor informații, s-ar fi intoxicat cu un medicament recomandat în tratarea bolilor psihice. 


Este vorba despspre o adolescentă în vârstă de 14 ani și alte două, cu vârste de 13, respectiv 16 ani, care sunt intoxicate cu medicamente și au tăieturi superficiale în zona antebrațelor.


Fata de 14 ani este în comă și a fost dusă la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde medicii încearcă să îi salveze viața. 


Cele două surori, a căror stare este mai puțin gravă, sunt confuze și au fost transportate la Spitalul de Pediatrie din Ploiești.


Localnicii susțin că cele trei fete ar fi încercat să se sinucidă, însă polițiștii care cercetează cazul nu au încă o concluzie cu privire la circumstanțele în care cele trei adolescente au ajuns să ia medicamentele respective.










Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5944 secunde