Judecătoarea Zoița Frangu, de la Curtea de Apel Constanța, a ieșit la pensie

703
2
Judecătoarea Zoița Frangu, de la Curtea de Apel Constanța, a ieșit la pensie - judecatoareazoitafrangupensie-1412184921.jpg

Articole de la același autor

Președintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretul privind eliberarea din funcția de președinte a Secției penale și pentru cauze penale cu minori și de familie, din cadrul Curții de Apel Constanța, a judecătoarei Zoița Frangu. Motivul eliberării din funcție este ieșirea la pensie. Magistratul Zoița Frangu iese la pensie după 33 de ani în slujba Justiției. Absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza", din Iași, promoția 1981, magistratul a petrecut primul an, de stagiatură, la Judecătoria Făurei, pentru ca începând din 1982 să fie transferată la Judecătoria Medgidia. Ulterior, a fost promovată la Tribunalul Constanța (în 1993), apoi la Curtea de Apel (în 1998). Din anul 2006, Zoița Frangu a ocupat funcția de președinte a Secției Penale din cadrul Curții de Apel Constanța.


Comentează știrea

k
2 octombrie 2014
pipi

Nesimtitii astia n-au mustrari de constiinta pentru niciun verdict gresit pe care l-au dat din ticalosie, prostie sau pentru ca au luat spaga. Sa muriti in chinuri, oricum e o nimica toata pentru toate nedreptatile facute intr-o viata de pseudo-magistrat. Oamenii simpli nu au puterea sa se lupte cu acest sistem infractional si sunt la mana nesimtitilor astora.

2. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4374 secunde