Jaf în 30 de secunde la un notariat din Constanța VIDEO

476
Jaf în 30 de secunde la un notariat din Constanța VIDEO - hotnotariat47739600-1336026629.jpg
Un tânăr de 16 ani din Constanța nu a avut nevoie de mai mult de o jumătate de minut pentru a da o spargere la un birou notarial.

Un adolescent din Constanța a vrut, se pare, să stabilească un record în materie de furt-viteză. În numai 30 de secunde, el a reuțit să spargă un birou notarial și să subtilizeze o sumă mică de bani, scriu jurnaliștii de la RTV.net.

Cu toate că a fost foarte rapid, micul tâlhar nu a dat dovadă și de prea mult fler. După ce a intrat pe fereastră în biroul notarial, el a cotrobăit printr-un birou și a furat 40 de lei care au fost găsiți ulterior asupra lui. Habar nu a avut însă că în alt sertar se aflau aproape 7.000 de lei.

Jaful a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în biroul notarial. Pentru a intra în birou, tânărul a forțat fereastra de termopan cu o șurubelniță, iar pentru a avea lumină s-a folosit de lanterna de la telefonul mobil.

Pentru fapta sa, adolescentul este cercetat în stare de libertate, cu toate că polițiștii spun că tânărul are mai multe dosare pentru furt.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4056 secunde