Îți taie fața și înjură ca la ușa cortului. Ce-i de făcut cu șoferii care șicanează în trafic

1785
8

Articole de la același autor

Nu de puține ori, polițiștii se confruntă cu cazuri în care șoferii sună la 112 și acuză că sunt șicanați în trafic, că li s-a tăiat calea, că li s-au pus frâne ostentativ în față, că au fost înjurați sau li s-au arătat semne obscene. Din nefericire, legea nu le permite oamenilor legii să ia măsuri împotriva celor care au astfel de deprinderi. Asta nu înseamnă, însă, că șoferii care fac asemenea gesturi scapă basma curată! 


Polițiștii rutieri constănțeni recunosc faptul că nu prea au ce să le facă șoferilor cu chef de scandal, care șicanează în trafic. Asta pentru că efectiv nu există un cadru legal, iar în astfel de situații este strict cuvântul unui șofer împotriva cuvântului altui șofer. Totuși, spun oamenii legii, în momentul în care șicanezi pe cineva în trafic automat săvârșești și alte abateri și, deci, vei fii tras la răspundere pentru ele. Spre exemplu, în momentul în care tai fața unui conducător auto vei pătrunde pe contrasens, iar pentru acest lucru vei fi sancționat. Cu alte cuvinte, schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație se sancționează cu șase puncte de penalizare, adică șoferul vinovat va lua o amendă de 570 lei. Alte obiceiuri proaste ale șoferilor constănțeni sunt legate de nesemnalizare atunci când schimbă direcția de mers, folosesc așa numitele flash-uri la nesfârșit, claxonează la semafor, merg cu proiectoarele aprinse atunci când nu este ceață afară sau aruncă tot felul de gunoaie din mașină, pe stradă. 


Cum probăm faptele 
Că este vorba de lipsă de respect pentru ceilalți participanți la trafic, mârlănie, proastă educație sau doar necunoașterea normelor rutiere, comportamentul multor șoferi la volan lasă de dorit. În ciuda acestor năravuri, oamenii legii spun că nu prea au ce să le facă, în lipsa unor probe concrete. Adică nu este suficient să îi reții numărul de la mașină șoferului care te-a șicanat, atâta timp cât nu ai probe clare împotriva lui. Altfel spus, oricine care are "pică" pe un șofer îi poate lua numărul autoturismului și poate spune orice. Din această cauză, singurele "probe" legale ar fi ca polițistul să fi observat șicana din trafic, iar atunci să îl sancționeze pe loc pe vinovat, sau camerele video, însă acestea trebuie să fie neapărat omologate și certificate. 


"Conducătorii auto care se consideră neîndreptățiți pot veni la Poliție, însă pentru a putea fi aplicată o sancțiune trebuie ca încălcarea regulii de circulație să fie constatată direct de către polițist sau prin intermediul unor mijloace tehnice certificate și omologate. Și camerele video de bord pot constitui probe dacă sunt certificate și omologate", au precizat oamenii legii. 


Totuși, au existat și situații în care oamenii legii i-au sancționat pe cei care au încălcat regulile de circulație, ba unii șoferi s-au ales și cu dosare penale "datorită" unor filmări video. 


Comentează știrea

Radu
27 aprilie 2015
Doar cu pedepse foarte mari....

Poate sicanare este un termen mult prea bland pentru actiunile care pot avea ca urmare decesul celui ,,sicanat'' si a altora din preajma ,aflati in trafic. Legea pentru asemenea acte ar trebui revizuita,se poate discuta chiar de tentative de omor, Chiar daca se merge cu masina personala,vorbim tot de transport de personae,este ca si cum ai pune tot felul de nenorociri pe calea ferata ,,la misto' '' ,dar cu asta sa se poata produce deraiere cu victim. Oamenii periculosi sunt si pietoni,dar cand se urca la volan devin mai increzuti,ca asa sunt dobitocii devenind si mai periculosi.

p.faranaru
27 aprilie 2015
mai putini g40zar1 pe sosele

Io sunt ala din liftu tau care te injura cand dormi pe sosea si schimbi banda fara semnal si/sau fara sa te asigurari, cand mergi ca mortu cu 30 ca ai zarit o baba pe trecere peste vreo 50 de metri de latime a soselei si te-ai gandit cu mintea ta de gheiutz amator sa faci un exces de zel sa sa stie cat de grijuliu esti, si sa creezi o coloana de masini cu ocazia asta, ca doar tu nu te grabesti. nu? Hai ba, lasati-o ca macane, nimeni nu e injurat degeaba - de regula si-o iau "fumatii" din trafic care au impresia ca le-a cumparat ma-sa sosea si fac ce vor pe ea, dupa care se duc repede sa pârasaca la militie ca doamne! le este onoarea "nereperata"!

AM
27 aprilie 2015
Andrees ILIESCU

Andreea ILIESCU, asa-zisa jurnalista de 2 bani si reportajele ei de tot rasul. Vai mama ei! Ce-o cauta asta sa scrie la ziar, nu pot sa-mi dau seama!

Munca la domiciliu
27 aprilie 2015
Sintem tot mai multi

Daca ai nemulltumiri, poti declansa ACUM schimbarea, pentru ca viitorul tau sa fie altul."Cea mai buna cale pentru a-ti indeplini visele este sa te trezesti"zice PAUL VALERY.Timp de lucru in functie de propriile posibilitati. Nu este necesara experienta.Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail.Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice,cereti detalii "PROIECT" la adresa de email: [email protected] Oferim si solicitam seriozitate!

p.f.
27 aprilie 2015
A.I.

Probabil are o pila cu gagica-su, cine stie... Nu e la primele enormitati - acum ceva vreme era pornita sa scoata in ilegalitate masinile cu nr de Bulgaria, de parca nu exista lege europeana care garanteaza libera circulatie, si tinea mortis sa se puna semafoare la giratorul de la Cora, ca cica 3 minute cat se sta maxim acolo e dezastruos. Pai daca ar fi facut si ea scoala la Bucuresti si nu la Andrei Saguna ar fi vazut ca poti sa petreci si jumatate de ora la un giratoriu semaforizat (practic cea imbecila idee nascuta vreoadata in mintea romanului, dupa Ion Iliescu, desigur) si sa zici ca ai avut noroc.

Răspuns la: Andrees ILIESCU
Adăugat de : AM, 27 aprilie 2015
Andreea ILIESCU, asa-zisa jurnalista de 2 bani si reportajele ei de tot rasul. Vai mama ei! Ce-o cauta asta sa scrie la ziar, nu pot sa-mi dau seama!
analfabetilor
27 aprilie 2015
sa-i lingeti bijboasca andreei

Sa va pishe in oki pe toti texanii

xxx
27 aprilie 2015
:)

alupigus

Andrei
1 mai 2015
Munceste de acasa!

Cautam oameni seriosi. Se lucreaza part-time. Este vorba de o Franciza Alternativa Noi oferim studii gratuite sub forma de cursuri trimise pe mail. Contract legal oferit din start! Dovada platii disponibila imediat! Am expediat si primele castiguri! Minim 18 ani. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul "PART-TIME" la adresa de email : [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6344 secunde