ISU Dobrogea face angajări. Au voie pompierii dați afară să participe la concurs?
Articole de la același autor
Mărturisirile unui erou al României: "Mi-am pus pistolul la tâmplă când am crezut că voi ajunge prizonier!"
22 Noiembrie 2014
Cele mai periculoase cartiere din Constanța
19 Noiembrie 2014
Sfaturi de la polițiști la "Ziua Ștafetei - acum decid eu!"
22 Noiembrie 2014
PROTEST / Polițiștii își cer drepturile în stradă!
21 Noiembrie 2014
Captură în portul Constanța: marfă contrafăcută de sute de mii de lei
22 Noiembrie 2014
Vești bune pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea". Mai marii de la centru au aprobat organizarea unui concurs pentru angajarea de personal pentru structurile operative. Decizia este o reală "gură de oxigen", având în vedere că activitatea instituției a fost serios afectată după ce, în urmă cu aproximativ un an, aproape 170 de angajați au fost disponibilizați, în urma unei decizii a magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care le-au anulat foile de concurs, stabilind că au fost falsificate.
Col. Gheorghe Constantin, inspectorul șef al ISU Dobrogea, a precizat pentru cititorii "Cuget Liber" că, în cel mai scurt timp, urmează să fie scoase la concurs 84 de posturi pentru subofițeri și cinci posturi pentru ofițeri, toate în structurile operative.
"Unitățile noastre operative din teritoriu funcționează cu un personal undeva la 60%, sunt autospeciale care sunt încadrate cu un echipaj, dar acel echipaj deservește și o altă autospecială.
Am început procedurile, suntem în faza incipientă pentru încadrarea unui număr de 89 de posturi. Încă nu a fost stabilită data concursului, dar estimez că în aproximativ două luni vor fi încadrați", a afirmat col. Gheorghe Constantin.
Și conducerea ISU Dobrogea, ase-menea multor dintre cei care au fost disponibilizați anul trecut, este interesată dacă oamenii cărora li s-a desfăcut contractul de muncă prin decizia judecătorească se pot prezenta la concursul ce urmează să aibă loc. "Ne-am pus și noi această întrebare, la nivelul ISU Dobrogea, motiv pentru care am solicitat puncte de vedere structurilor superioare, inclusiv până la nivel de secretar de stat și vice prim-ministru. Vom primi răspunsul maximum într-o săptămână, iar după primirea răspunsului vom demara procedurile de afișare a condițiilor de concurs", a precizat șeful ISU Dobrogea.

Comentează știrea
vasile
17 ianuarie 2015
Spaga?
Tot 2000 de euroi ca in 2007? Cine are nr de mobil a lu Alexandrescu?
EscorteDinRomania.ro
29 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 17 Ianuarie 2015
Sâmbătă, 17 Ianuarie 2015
Vineri, 16 Ianuarie 2015
Miercuri, 14 Ianuarie 2015
Miercuri, 14 Ianuarie 2015
Luni, 12 Ianuarie 2015
Vineri, 09 Ianuarie 2015
Vineri, 09 Ianuarie 2015
Joi, 08 Ianuarie 2015
Joi, 08 Ianuarie 2015