Israelienii de la firma Black Cube rămân în arest preventiv. Sentința este definitivă

123
Israelienii de la firma Black Cube rămân în arest preventiv. Sentința este definitivă - arest-1461680490.jpg

Articole recomandate

Angajații israelieni ai firmei Black Cube, Weiner Ron și Geclowicz David, acuzați de hărțuirea șefei Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, rămân în arest preventiv pentru 30 de zile. Judecătorii de la Curtea de Apel au respins, marți, contestațiile formulate de cei doi, iar decizia este definitivă, informează Agerpres.

Weiner Ron și Geclowicz David se află în arest preventiv din data de 3 aprilie.

Potrivit DIICOT, Weiner Ron este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrității datelor informatice, în formă continuată, operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice.

Geclowicz David este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrității datelor informatice și complicitate la operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice.

"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziții de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv/Israel, cât și în Londra/UK, împreună cu mai mulți angajați ai firmei, printre care și cei doi inculpați, Weiner Ron și Geclowicz David, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii mai multor infracțiuni, respectiv infracțiuni de hărțuire și infracțiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter amenințător și hărțuitor, producătoare de temeri, precum și atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credențialelor de acces și ulterior compromiterii de conturi de poștă electronică, activități urmate de violarea secretului corespondenței, copierea și transferul fără drept a conținutului acestora", precizează DIICOT.

În cadrul grupării astfel constituite, Weiner Ron și Geclowicz David aveau roluri și sarcini precis trasate. Astfel, Weiner Ron răspundea de partea tehnico-informatică a activității, deținând cunoștințele informatice necesare, ocupându-se de atacurile de phishing și de compromiterea efectivă a conturilor de email, în timp ce, în prealabil, Geclowicz David era cel care răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia și anturajul Laurei Codruța Kovesi și de obținerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de email, care în continuare formau ținta atacurilor informatice.

DIICOT mai arată că, în continuarea demersului, Weiner Ron, introducând fără drept credențialele titularilor legitimi, a accesat în mod repetat și fără drept (fără autorizarea/ consimțământul deținătorilor și utilizatorilor legitimi), respectiv prin încălcarea măsurilor de securitate (ID-uri și parolele de autentificare) căsuțele de email (spațiul alocat de furnizorul de servicii conturilor clienților) a trei persoane.

"După ce în prealabil autorul a accesat respectivele conturi online și a preluat controlul asupra acestora, a luat astfel cunoștință de informațiile și corespondența privată stocate în cadrul respectivelor conturi compromise, date informatice pe care le-a copiat și le-a transferat în mod neautorizat în propriul sistem informatic, producându-se în acest fel modificări inerente în conținutul conturilor atacate", mai spun procurorii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0621 secunde