Irakieni prinși la frontiera cu România, în timp ce încercau să intre în țară

296
Irakieni prinși  la frontiera  cu România,  în timp ce încercau să intre în țară - irakieni-1478020043.jpg
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, în zona lacului Bugeac, 14 cetățeni irakieni care intenționau să intre ilegal în România, din Bulgaria, pe jos, pe la fron-tiera verde. Grupul de imigranți a fost descoperit în urmă cu două zile, în cadrul unei acțiuni de cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului pentru Imigrări Constanța.

Polițiștii de frontieră au reținut grupul format din 14 persoane - opt adulți și șase copii -, cu vârste cuprinse între 2 și 36 ani, care ulterior a fost condus la sediul SPF Ostrov pentru cercetări. În cadrul primelor cercetări, per-soanele în cauză au declarat că sunt cetățeni irakieni și intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Polițiștii de frontieră au întocmit în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de "intrare în țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat". La finalizarea verificărilor specifice, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a protocolului româno-bulgar, în vederea predării cetățenilor irakieni către autoritățile bulgare, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5972 secunde