Instructorii auto independenți, scoși de pe piață. Sunt obligați să-și facă școli de șoferi

1079
4
Instructorii auto independenți, scoși de pe piață. Sunt obligați să-și facă școli de șoferi - jos-1502121316.jpg
Începând cu luna septembrie, instructorii care lucrează ca Persoană Fizică Autorizată (PFA) vor fi nevoiți să funcționeze ca școli de șoferi. Deși acest lucru ar fi trebuit să se întâmple în urmă cu 3 ani, instructorii, au protestat și au reușit să înduplece autoritățile. De această dată, în urma nemulțumirilor, instructorii au fost invitați la discuții, în perioada 7-11 august. 


În această perioadă, un grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, Autoritatea Rutieră Română și școli de șoferi analizează solicitările instructorilor auto autorizați, nemulțumiți de prevederile actului normativ care îi obligă pe cei care lucrează ca PFA să îndeplinească condițiile de funcționare ca școală de șoferi, de la 1 septembrie 2017. 


"De mult am luptat împotriva acestor independenți care, din punctul meu de vedere, începuseră să acapareze toți cursanții, dar la stat nu plăteau niciun ban. Nu plătesc taxe, asigurări, absolut nimic. Acum 3 ani a fost dată legea 733, ei au contestat-o, au făcut miting-uri și după 3 ani a revenit această lege, care se va aplica pentru toți instructorii independenți", ne-a precizat Niculae Dicu, directorul Școlii de șoferi DIA Auto.


Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a transmis faptul că legislația trebuie respectată de toată lumea, indiferent de categoria profesională. Instructorii auto au protestat în cursul săptămânii trecute, la Guvern, față de Ordinul 731 din 2017. Aceștia sunt nemulțumiți că actul normativ îi obligă să-și asume pregătirea unitară a viitorilor conducători auto. 


Reprezentanții școlilor de șoferi mai spun că în acest domeniu exista o concurență neloială din cauza instructorilor PFA care nu aveau cheltuieli, însă înregistrau profituri semnificative ce le permitea să-și reînnoiască anual autoturismele. De asemenea, o parte a instructorilor sunt acuzați că declarau extrem de puțini cursanți față de numărul real, tocmai pentru ca profitul acestora să crească. 


"Trebuie să-și facă o firmă, să aibă profesori de legislație, să aibă sală de minim 8 locuri. O singură persoană, mai mult de 7 cursanți nu are cum să aibă. Ei nu aveau niciun fel de cheltuială, pentru că la sfârșitul anului se duceau și declarau doar 3 cursanți pe durata întregului an, dar el avea 300. Astfel, ei au 100% profit și noi 20%, după ce se plătesc toate dările la stat. Eu plătesc 46.000 lei lunar, cu salarii cu tot, pe când ei acești bani îi bagă în casă. Este o concurență neloială. Ei spun că vor ieși iar în stradă, dar legea e lege și trebuie respectată", a mai declarat, pentru "Cuget Liber", Niculae Dicu.


Comentează știrea

radu
8 august 2017
nea dicule, esti un dobitoc

nimeni dintre instructorii cu PFA, nu poate face evaziunea fiscala de care aberezi matale, in conditiile in care toti elevii scolarizati de acestia sunt inscrisi in scolile de soferi si inregistrati la ARR. aceasta evidenta este la indemana oricarui angajat ANAF. ai dreptate doar la afirmatia ca instructorii auto cu PFA sunt mai cautati in detrimentul instructorilor de la scolile de soferi angajati pe salarii de mizerie, asa cum este la scoala ta.

gogu
8 august 2017
si cum era chestia aia

Ca daca nu stiu ce procent la o scoala de soferi nu ia examenul se desfiinteaza scoala sau ma rog pe-acolo. La instructorii cu PFA cum se procedeaza?

mirele
9 august 2017
d-l Dicu

nu ne ingraditi dreptul la munca in a ne oblica ce nu putem face fata. avem chetuieli si obligatii si noi,Putem dovedi ca suntem, platitori de taxe si impozite ,iar elevii se pot verifica in registrul unic si binenteles instructorul care semneaza.Cum poti semna un act fara sa fii atestat???? cine se risca ????Lasati-ne sa muncim fiecare este liber sa-si aleaga scoala, instructorul. asa cum se face si in scoli si licee.Am dobandit un drept prin examen si prin taxa de autorizare.Cand m-am autorizat nu erau asa cerinte...asa ca nu-mi pot asuma riscul pe cheltuieli care nu mi garanteaza nimeni ca pot face fata, ?

vasile
9 august 2017
pt necunoscatori

vreti sa va scanez foaia cu venit impozabil????de ce ma obligi domnule DICU ,sa.mi fac scoala cu toate dotarile plus prof de leg. medic..etc eu doar atat imi permit, sa supravetuiesc si ma multumesc, daca ti-ai facut scoala inseamna ca ai posibilitati de intretinere si vrei mai mult...muncesc cinstit, serios si-mi vad de treaba fara sa deranjez,lasa-ma sa-mi practic meseria , am un prestigiu, care l-al dobandit prin reclama facuta de elevi,am prestat munca de calitate, si elevul a fost multumit, m-a selectat el ca am mai multi sau mai putini elevi ,eu imi onorez la timp taxele si impozitele.Mai mult decat atat de ce sa negrupam max 4? poate nu ne putem descurca nici zece..am contract de scolarizare cu scoala autorizata fiecare cu paine lui.

Pagina a fost generata in 0.5184 secunde