INCENDIU BAMBOO / ISU a început controalele în localurile din Constanța

165
1
INCENDIU BAMBOO / ISU a început controalele în localurile din Constanța - control-1485077603.jpg

Articole de la același autor

Pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legislative din domeniul situațiilor de urgență, în perioada 21-22 ianuarie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța a derulat o serie de acțiuni inopinate de verificare la obiective cu afluență de persoane din categoria cluburi.

La aceste activități în teren, derulate cu precădere, pe timpul nopții, după ora 23.00, au fost angrenați, alături de pompieri (inspectori de prevenire și personal din subunitățile de intervenție) și reprezentanți ai inspectoratelor de poliție și de jandarmi.

Astfel, în acest interval s-au executat controale la 4 (patru) operatori economici din categoria cluburi, unde au fost constatate 32 deficiențe.

În urma acțiunilor de control preventive, au fost aplicate 31 sancțiuni contravenționale (23 avertismente și 8 amenzi), în cuantum de 18.000 lei.

Deficientele constatate nu s-au încadrat în prevederile HG 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea functionarii ori utilizarii constructiilor sau amenajarilor determinate de incalcarea grava a cerintei de securitate la incendiu.

Pentru cele patru obiective controlate nu s-a solicitat si nu s-a obtinut autorizatia de securitate la incendiu.

Principalele nereguli au constat în: instalații electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficiențe de ordin organizatoric la nivelul obiectivelor controlate, neîntreținerea instalațiilor de stingere a incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situațiilor de urgență, neafișarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenției la locul de muncă.

De asemenea, s-au desfășurat sesiuni de informare a personalului cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență de la operatori economici, acțiuni de diseminare a informațiilor de natură preventivă cetățenilor.

Concomitent cu activitățile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităților operative de intervenție au efectuat opt acțiuni de recunoaștere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare.

Având în vedere faptul că perioada următoare se caracterizează printr-un aflux mare de persoane care aleg să-și petreacă timpul liber în astfel de locații, ISU recomandă administratorilor/proprietarilor acestor categorii de obiective, următoarele:

- respectarea numărului maxim de utilizatori prevăzut de legislația in vigoare, pentru aceste categorii de construcții;

- solicitarea sprijinului pentru acordarea asistenței tehnice de specialitate în vederea întocmirii documentației necesare obținerii autorizației de securitate de incendiu;

- preocupare sporită pentru solicitarea acestui act administrativ care să asigure securitatea beneficiarilor.

Comentează știrea

Uimit de atâtea !
22 ianuarie 2017
Lipsa de credință !

Bisericile aproape goale și muuuulți merg tot timpul, pot fi întâlniți în : cluburi și baruri, așa se explică că : mintea și gândurile lor sunt tulburate de aburii alcoolului și de fumul tutunului inhalat ! Lipsa sfintei Cruci din mintea lor și faptul că se închină icoanei lor : alcoolul, tutunul si desfrâul, să nu ne mai mirăm de câte se petrec : crime, violuri, jafuri..... ?! " Biserica " multor oameni, sunt : cluburile și barurile ! Să mergi la sfînta slujbă de Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos, după care tinerii merg în cluburi ori în discoteci și : beau, fumează, dansează în cele din urmă pe mesele din acele localuri și mass media prezintă în emisiunile TV, fapt ce dezvoltă în mintea unora placere, iar în mintea altora dezgust și uimire, cum se poate să amesteci cele sfinte cu destrăbălarea / desfrâul ?! De acolo și până la dezastru, numai rămâne decât un pas, exemplu : colectiv și în cazul de față bamboo și câââââte au să mai urmeze, la fel ca în antichitate : SODOMA, GOMORA ...., ?!? DE ACEEA S-A PEDALAT / SE PEDALEAZĂ PE ELIMINAREA : CREDINȚEI DIN VIAȚA OAMENILOR, ORELOR DE RELIGIE, INSEMNELOR / ICOANELOR DIN INSTITUȚII, PONEGRIREA PREOȚILOR SI BISERICII ÎN GENERAL, DAR MAI ALES A CELEI CREȘTINĂ ORTODOXĂ, PENTRU A PUTEA MAI UȘOR LUCRA CU MINTEA : COPIILOR SI TINERILOR ÎN SPECIAL !? O SOCIETATE FĂRĂ DUMNEZEU SI ÎNLOCUIT DUMNEZEU CU DRĂCISMELE LUI : johanis kw, soroș g și a altora, asemenea ăstora, nu, vom auzi decât despre : incendii, flăcări, morți, răniți, crime, violuri.... ?! Este inexplicabil, cum o țară majoritar creștină ortodoxă, să fie condusă de un om, care-i rătăcit sub raport creștin ortodox, cum este johanis kw ?! Păi, a fost ales intenționat, expre de cei interesați, ca să destabilizeze / desființeze creștinismul ortodox din Romania ! Români, Gândiți-vă, bine când faceți, ce faceți până nu-i prea târziu pentru neamul românesc și România, pentru că veți plăti pentru cele ce urmează ca să sufere poporul român !?!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1355 secunde