IMAGINI ȘOCANTE / Polițistă MOARTĂ și un agent grav rănit, după ce acesta nu a oprit la STOP. Doi copii au rămas fără mamă!

4073
1
O polițistă din cadrul IPJ Teleroman a murit și un coleg al acesteia a fost grav rănit într-un accident produs, vineri seară, pe centura municipiului Alexandria, după ce mașina în care se aflau a intrat într-o betonieră.



O polițistă din cadrul IPJ Teleorman a murit, într-un accident produs vineri seară pe centura municipiului Alexandria, după ce mașina în care ea și un coleg al său nu a oprit la indicatorul Stop și a intrat într-o betonieră. Conform unor surse, femeia, în vârstă de 35 de ani, mamă a doi copii mici, fusese recrutată în Poliție recent din sursă externă și ea, împreună cu colegul său, veneau de la cursuri de specializare, scrie news.ro.

Polițistul, în vârstă de 30 de ani, se afla la volanul unui autoturism și circula pe drumul județean 703 Mavrodin - Buzescu, iar la intersecția cu centura municipiului Alexandria nu a oprit la indicatorul Stop și a intrat într-o betonieră. În urma impactului, amândoi au rămas încarcerați, polițista fiind declarată moartă după aproximativ o oră de manevre de resuscitare.

Colegul său este extrem de grav rănit, fiind dus la spital la Alexandria.

Circulația rutieră pe centura municipiului Alexandria a fost restricționată, desfășurându-se alternativ pe un singur fir, scrie romaniatv.net



Comentează știrea

Sile
26 martie 2017
Pol pol

Daca nici politia nu opreste la indicatorul STOP.....nu ma mai mira nimic

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9041 secunde