Percheziții de amploare la persoane și firme bănuite de evaziune și spălare de bani

160
Percheziții de amploare la persoane și firme bănuite de evaziune și spălare de bani - lala1437637481-1471416285.jpg

Articole recomandate

Polițiștii din Mureș efectuează miercuri dimineața 38 de percheziții domiciliare în 11 județe și în municipiul București, la locuințele unor persoane și sediile unor societăți comerciale bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani, informează IGPR într-un comunicat transmis AGERPRES.


Conform sursei citate, prejudiciul cauzat este de aproape 1.850.000 de lei și peste 1.000.000 de euro.

Perchezițiile au loc în județele Mureș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Vaslui și București.

Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2015 — iulie 2016, administratorii unei societăți comerciale din județul Mureș au stabilit o serie de relații comerciale fictive cu alte 15 firme din țară. Polițiștii au stabilit că administratorul în fapt al societății din județul Mureș ar fi intermediat cesionarea firmei, pe numele unei persoane interpuse, după care ar fi procedat la contactarea mai multor "clienți", cărora, contra unui comision prestabilit, le-ar fi furnizat facturi fiscale, care reflectau diverse operațiuni fictive, se arată în comunicatul de presă.

Conform IGPR, pentru crearea aparenței de veridicitate, facturile fiscale aveau la bază contracte fictive, iar plățile se efectuau în cont bancar, ulterior banii fiind retrași în numerar și returnați persoanelor care comiteau evaziunea fiscală, creându-se astfel premisele unor operațiuni de spălare a banilor.

"Prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii este de aproximativ 1.850.000 de lei, reprezentând impozit pe profit și taxa pe valoare adăugată. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, aceasta din urmă fiind estimată la peste 1.000.000 de euro", precizează IGPR.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8974 secunde