Hoții au luat la ochi și conductele din căminul Petrotrans

397
Fierul vechi încă atrage ca un magnet pe constănțenii care vor să facă rost de un ban în plus. Sâmbătă, în jurul orei 19.30, un echipaj de jandarmi aflat în patrulare în zona pepinierei silvice Palas a luat în vizor șase persoane suspecte, ce se aflau în apropierea căminului nr. 6 Petrotrans.

Cel mai probabil plecaseră de acasă cu planul bine pus la punct. Două dintre acestea supravegheau zona de la aproximativ 50 metri, două au intrat în incinta căminului, iar alte două persoane s-au ocupat de scoaterea ustensilelor de lucru pe care le aveau într-un autoturism.

Cum persoanele se aflau în câmp deschis, răsfirate, a mai fost chemat un echipaj de la Gruparea de Jandarmi Constanța.

Hoții au fost însă destul de rapizi. După aproximativ zece minute, cele două persoane aflate în interiorul căminului au ieșit cu un obiect metalic, moment în care echipajele de jandarmi au intervenit pentru prinderea suspecților. Chiar dacă au rupt-o la fugă, patru dintre hoți au fost imobilizați de jandarmi, după aproximativ 50 de metri.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța "General de brigadă Teodor Meculescu", la fața locului oamenii legii au găsit, pe lângă autoturism, o căruță, două țevi de trei, respectiv doi metri și o vană metalică care fusese sustrasă din interiorul căminului 6 Petrotrans. Lângă mașină se afla și un palan (vinci) și o șufă metalică, cu ajutorul cărora persoanele doreau să sustragă conductele din interiorul căminului.

Cei patru, Vasile Dăscăliu, de 43 ani, Adrian Pană, de 48 ani, Dumitru Petcu, de 58 ani, și Sandu Cîrnici, de 20 de ani, toți din Constanța, le-au declarat jandarmilor că au vrut să sustragă fierul pentru a-l vinde la un centru de colectare.

Pe numele celor patru persoane au fost întocmite documentele premergătoare pentru comiterea faptei de furt calificat, acestea urmând a fi înaintate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 11 Iulie 2011
Stire din Eveniment : Ați văzut-o?
Pagina a fost generata in 1.6265 secunde