Hal de mamă ! Făcea videochat împreună cu fiicele minore

1631
2
Hal de mamă ! Făcea videochat împreună cu fiicele minore - videochat1-1506349738.jpg

Articole recomandate

La data de 22.09.2017 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatei U. I.A., în vârstă de 41 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice și corupere sexuală a minorilor.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada septembrie 2015- august 2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata U. I. A le-a determinat pe cele două fiice ale sale minore, în vârstă de 10 și respectiv 14 ani, să participe împreună cu aceasta la activități de videochat, realizând în acest fel adevărate spectacole pornografice de pe urma cărora a obținut foloase patrimoniale.

Acțiunea se înscrie într-o serie mai amplă de activități desfășurate în cadrul unei echipe comune de anchetă constituite între autoritățile judiciare din România și cele din Norvegia.



La data de 22.09.2017 Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Argeș.


Activitățile procedurale și investigative desfășurate în cauză au beneficiat de sprijin logistic și finanțare din partea EUROJUST.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.





Comentează știrea

Lol
26 septembrie 2017
Si care e problema

Deci facea videochat nu filme py adulti nu vad nimic rau in asta

Si eu vad
26 septembrie 2017
Lol?

Si eu vad ca esti braindead . Vorbim despre minore

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9727 secunde