Giovanni Becali vrea să fie și el liber

217
Giovanni Becali vrea să fie și el liber - giovannibecali-1452876787.jpg

Articole de la același autor

Ioan Becali, condamnat în martie 2014 la șase ani și patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, a solicitat Tribunalului Constanța să fie eliberat condiționat, el susținând că a respectat regulamentele din penitenciar și a scris mai multe cărți, iar instanța se va pronunța în 22 ianuarie, transmite Realitatea.net.


Tribunalul Constanța a judecat, vineri, o altă solicitare de eliberare condiționată depusă de Ioan Becali și în cazul căreia Judecătoria Medgidia dăduse o decizie favorabilă în 12 noiembrie, care a fost însă atacată de procurorii DNA.

Procuroarea DNA a declarat în instanță că Ioan Becali îndeplinește criteriul obiectiv pentru a putea fi eliberat condiționat, respectiv a efectuat o treime din pedeapsă chiar și fără să se țină cont de cele 90 de zile pe care le-a câștigat prin scrierea a trei cărți. Totuși, aceasta a subliniat că Ioan Becali nu îndeplinește și criteriul subiectiv, întrucât nu a dat dovezi de îndreptare, astfel că scopul pedepsei nu a fost atins prin executarea doar a unei treimi din condamnare.

Din aceste motive DNA a cerut instanței admiterea contestației și respingerea cererii de eliberare condiționată a lui Ioan Becali.

La rândul său, avocata lui Ioan Becali, Aurica Grigorescu, a spus că acesta a efectuat 798 de zile de închisoare, fără a socoti și cele 90 de zile pe care le-a câștigat prin scrierea a trei cărți, iar legea îi permite să fie eliberat condiționat după efectuarea a 771 de zile din condamnare.

De asemenea, ea a amintit că Ioan Becali a avut un comportament ireproșabil în penitenciar și a participat la diverse activități cultural-educative.

Ioan Becali a declarat în instanță că este de acord cu concluziile avocatei, precizând că a respectat regulamentele din penitenciar.

"Sunt de acord cu ceea ce a spus avocata. În perioada detenției am respectat regulamentele. Am pierdut mult timp să scriu acele cărți. Nici nu mai contează acum acele cărți pentru că am îndeplinit fracția", a spus Ioan Becali.

Tribunalul Constanța a amânat pronunțarea în acest caz pentru 22 ianuarie, decizia urmând să fie definitivă.

Judecătoria Medgidia a decis, în 29 octombrie, eliberarea condiționată a lui Ioan Becali, după ce a judecat o cerere în acest sens depusă de fostul impresar. Ulterior, în 12 noiembrie, el a primit o altă decizie favorabilă din partea Judecătoriei Medgidia pentru eliberarea condiționată, de această dată la propunerea comisiei de la Penitenciarul Poarta Albă.

Cele două decizii nu au fost definitive, fiind atacate de DNA la Tribunalul Constanța. Prima contestația a fost judecată în 9 decembrie, fiind admisă, astfel că Ioan Becali a rămas în penitenciar.

Curtea de Apel București i-a condamnat în 2014, alături de Ioan Becali, pe Jean Pădureanu la trei ani și patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani și opt luni, pe Cristian Borcea la șase ani și patru luni, pe Victor Becali la patru ani și opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, pe Gheorghe Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare și pe Mihai Stoica la trei ani și șase luni.

Între timp, Jean Pădureanu, George Copos, Gheorghe Popescu și Gheorghe Nețoiu au fost eliberați condiționat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5713 secunde