Garda de Coastă pregătește un super exercițiu pe mare!

444
Garda de Coastă pregătește un super exercițiu pe mare! - gardadecoastaexercitiupemare-1389030590.jpg

Articole de la același autor

La jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a preluat, pentru a treia oară, președinția Forumului de Cooperare Polițienească la Marea Neagră, ocazie cu care a avut loc, la un hotel din Mamaia, și cea de-a XIV-a întâlnire anuală a șefilor polițiilor de frontieră / gărzilor de coastă din țările riverane Mării Negre.

Garda de Coastă a început pregătirea mai multor proiecte și acțiuni care se vor finaliza / vor avea loc anul acesta. "Noi, ca structură, avem câteva proiecte. Printre altele, dorim să dezvoltăm o platformă comună la Marea Neagră prin care să reușim ca această imagine maritimă să fie văzută de fiecare centru al poliției de frontieră, să vedem același profil de risc al navelor, astfel încât să ne fie foarte ușor să ne concentrăm pe zonele fierbinți. Este un proiect al României pe care îl propunem. Deja avem unele confirmări din partea țărilor riverane, cum ar fi Bulgaria. Urmează și celelalte", a precizat directorul Gărzii de Coastă, Laurențiu Costache.

De asemenea, în vară va avea loc și un exercițiu pe mare, alături de țările semnatare ale acestui acord de cooperare. "Vrem să organizăm un exercițiu pe mare în vară, prin care să punem în valoare toate progresele dezvoltate în cadrul grupului de lucru din 2014, să testăm aceste rezultate. Un exercițiu în care să ne antrenăm în mai multe domenii, control și abordaj, în salvare, căutare pe mare, prevenirea poluării", a mai precizat Laurențiu Costache.

La acest exercițiu, care se va întinde pe două, trei zile, vor participa, cel mai probabil, toți partenerii din cadrul acordului. De asemenea, pe lista invitaților se vor număra și Forțele Navale și Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Navală Română.

Acordul de cooperare a fost semnat între statele riverane Mării Negre: Bulgaria, Georgia, Federația Rusă, Turcia, Ucraina și România. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6236 secunde