Galerie foto. Podul IPMC a fost reparat. Cum se va circula în următoarele două luni

1129
1

Articole de la același autor

Drama podului "Nicolae Filimon", cunoscut constăn-țenilor sub denumirea de podul IPMC, se apropie de final. Partea nouă a podului, cea dinspre cartierul Palas, a fost în sfârșit deschisă traficului rutier, după aproximativ un deceniu de lucrări tergiversate. Autoritățile promit că în două luni vor fi redate circulației ambele secțiuni ale podului. 


"Nu îmi vine să cred, am trăit să circul pe partea aceasta a podului IPMC" sau "A fost nevoie de aproximativ zece ani, dar în sfârșit se poate circula și încă în ce condiții!" - sunt doar câteva dintre impresiile constănțenilor care, începând din week-end, au circulat pe secțiunea reabilitată a podului IPMC. 


După aproximativ un deceniu în care podul a fost transferat de la autoritățile locale la Ministerul Transporturilor și înapoi, porțiunea nouă a podului a fost reabilitată. Ultima rundă a avut loc în 2012, când solicitarea Primăriei Constanța de transferare a podului către Ministerul Transporturilor a fost aprobată. Astfel că, în 2012, Compania Națională de Drumuri Naționale și Autostrăzi a organizat o licitație de atribuire a lucrării, fiind alocate peste 12 milioane de euro de la bugetul de stat, iar în noiembrie 2012 a fost demarată reabilitarea. "A fost înlocuit totul", ne preciza, ieri, Marin Dima, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța. Concret, constructorul SC Vega ’93 a înlocuit grinzile, uzate fizic, a acoperit porțiunile degradate cu betoane rezistente la un trafic solicitant etc. După doi ani, lucrările au fost finalizate. Dar numai pe jumătate din pod - cea dinspre cartierul Palas. Jumătatea dinspre cartierul Brătianu a intrat de ieri în reparații, dar având în vedere că lucrările sunt de mai mică anvergură, reprezentanții DRDP Constanța spun că va fi respectat termenul limită de finalizare a lucrării. "Termenul de 25 noiembrie 2014 este asumat de constructor prin contract. Noi preconizăm că lucrările vor fi finalizate la data respectivă", a afirmat Marin Dima. 


De ieri dimineață, muncitorii au închis traficului porțiunea veche a podului, urmând să toarne un nou covor asfaltic și să înlocuiască balustradele. Astfel că, până la finalizarea lucrărilor, în următoarele două luni, constănțenii vor circula pe porțiunea nouă a podului. 


Se vor astupa și gropile 
O singură nemulțumire și-au exprimat șoferii constănțeni cu privire la porțiunea reabilitată a podului IPMC: faptul că intrarea și ieșirea de pe acest segment nu sunt de asemenea reabilitate, șoferii reclamând existența gropilor și a unei denivelări față de pod. Mugur Voinescu, director adjunct SC Confort Urban SRL Constanța, administratorul drumului,  a precizat pentru "Cuget Liber" faptul că a demarat procedurile pentru refacerea covorului asfaltic din zonele respective. După terminarea lucrărilor, cel mai probabil, podul va fi transmis înapoi către autoritățile locale, spre folosință. 


Urmează podul de la Butelii
Se impune precizat că și podul de la Butelii va fi inclus într-un program de reabilitare, cel mai probabil din 2015, potrivit conducerii SC Confort Urban SRL. Pentru acest pod, se are în vedere scoaterea șinei de tramvai, refacerea izolației și reabilitarea covorului asfaltic. 




Comentează știrea

Alin
23 septembrie 2014
Intersectia Tomis-Soveja

Ca tot ati terminat aceasta lucrare apucati-va odata si cititi solicitarile trimise la primarie in legatura cu intersectia din tomis 3.Aceasta intersectie este cea mai problematica din tot orasul.Singurele solutii pe care le vad sunt urmatoarele: 1.Desfiintarea semaforului care mai mult incurca traficul si inlocuirea lui cu un sens giratoriu iar trecerile de pietoni mutate la aprox 10-20 de metrii (intersectia nu e atat de mare incat un sens sa puna probleme iar fluxul de trafic e la fel ca cel din sensul de la camp dezrobirii-eliberarii)-zic ca e cea mai buna solutie. 2.Sa fie verde la semafor pe ambele directii ale tomisului in acelasi tomp aprox 35 de secunde iar la pietoni pe soveja sa fie 15 secunde de verde astfel incat sa nu ii incurce pe cei care vor sa faca stanga-tot o solutie buna dar nu la fel de buna ca cea a giratoriului. Intr-o zi am trecut prin intersectie la ora 11 cand erau semafoarele stinse si traficul decurgea foarte bune iar la 12 cand le-au dat drumul au inceput sa apara cozile pe tomis.ESTE SINGURUL SEMAFOR DIN ORAS CARE INCURCA CIRCULATIA IN LOC SA O FLUIDIZEZE!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6453 secunde