GALERIE FOTO / A murit Tudor Postelnicu, fostul sef al Securitătii

638
1

Articole recomandate

Tudor Postelnicu, fostul sef al Securitatii, a murit. Avea 86 de ani și, de câteva săptămâni, era internat la Spitalul Militar, cu grave probleme respiratorii. Decesul a fost confirmat, pentru Digi24, de soția lui Postelnicu.



Tudor Postelnicu s-a remarcat în 1977, când a fost membru în comandamentul de reprimare a grevei minerilor din Valea Jiului. Drept urmare, un an mai târziu a fost numit șef al Departamentului Securității Statului. Tudor Postelnicu a fost membru al Comitetului Central al PCR și ministru de Interne din 1987 și până la Revoluție.

Numele lui este legat de urmărirea și persecutarea mai multor disidenți, printre care Paul Goma, Ion Caraion, George Constantin și Gheorghe Ursu.

A fost arestat de revoluționari și interogat de procurorii militari. Pe 2 februarie 1990, Tudor Postelnicu a fost judecat de Tribunalul Militar Teritorial București, alături de Emil Bobu, Manea Mănescu și Ion Dincă.

A fost condamnat la închisoare pe viață, i-a fost confiscată averea și a fost privat de unele drepturi civile. A făcut recurs și, în urma acestuia, i-a fost schimbată încadrarea din genocid în omor deosebit de grav. Astfel că Tudor Postelnicu a primit o pedeapsă de 14 ani de închisoare.

În 1997 a fost din nou condamnat la 18 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, în dosarul Autobuzul. Trei tineri au fost omorâți din ordinul Securității, după ce au i-au luat ostateci pe călătorii unui autobuz, în încercarea de a fugi în Occident.

În final, Postelnicu făcut doar șapte ani de închisoare. În 2009, mai era cercetat de procurori pentru finanțarea teroristului Carlos Șacalul.



Comentează știrea

Om
12 august 2017
T p

O lepra comunista, cum de l a rabdat pamintul

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8143 secunde