Furturi și înșelăciuni pe bandă rulantă

272
2

Articole de la același autor

O tânără de 20 de ani, din localitatea constănțeană Valu lui Traian a rămas fără un inel din aur după ce i l-a dat unui tânăr pentru a se uita la el. Potrivit anchetatorilor, tânăra se afla în stația de autobuz a Gării Constanța, moment în care de ea s-a apropiat un individ care i-a spus că o cunoaște. Deși nu îl știa, individul a convins-o să îl însoțească până în parcul de la Gară. Acolo, bărbatul i-a cerut inelul de pe deget pentru a se uita la el, însă în secunda doi a rupt-o la fugă. Păgubita a sunat la 112, iar cazul a ajuns în atenția anchetatorilor. Tânăra le-a declarat polițiștilor că inelul avea patru grame.

Oamenii legii au demarat imediat cercetările și au dat de urma suspectului, Cristian Urmeș, de 28 de ani, din Constanța. Cercetările polițiștilor au scos la iveală că tânărul nu se află la prima faptă.

"Din probele administrate până în acest moment în cauză s-a reținut faptul că în perioada 26.11.2014 - 22.07.2015, în timp ce se afla pe diferite străzi din municipiul Constanța, inculpatul a abordat un număr de 8 persoane pe care le-a deposedat de bani sau bunuri constând în bijuterii, telefoane mobile, laptopuri sau rucsacuri, fie prin amăgirea acestora în sensul că are de vânzare bunuri sau sume de bani de schimbat în bancnote mai mici, sens în care a luat banii persoanelor vătămate și a fugit, fie prin deposedarea acestora în mod direct, fără acte de violență, prejudiciul total cauzat fiind în cuantum de aproximativ 7.400 de lei", a declarat Mihai Stanciu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pentru comiterea a șapte infracțiuni de furt și o înșelăciune. Vineri după-amiază el a fost prezentat magistraților judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Comentează știrea

DODO
8 august 2015
prostia costa !

ce-o fi fost in mintea ei ? asa ceva nu se face !

Miruna
10 august 2015
O sansa minunata ! Bani rapid !

7. O sansa minunata ! Bani rapid ! Ar fi bine sa te hotarasti foarte repede, pentru ca nu ai ce pierde ! Suntem o echipa in plina ascensiune si avem nevoie in continuare de colaboratori foarte seriosi, motivati, cu viziune, interesati de castiguri frumoase si rapide, cu o munca extrem de placuta si interesanta, in timpul liber. Cere acum mai multe detalii la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Vineri, 31 Iulie 2015
Stire din Eveniment : Mașini sparte pe bandă rulantă
Pagina a fost generata in 1.0868 secunde