Fostul vicepreședinte al Ligii Transportatorilor, arestat preventiv. "Promitea" hoteluri pe litoral

80
Fostul vicepreședinte al Ligii Transportatorilor, arestat preventiv.

Articole de la același autor

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției au propus înlocuirea controlului judiciar aplicat Ioanei Călin, fost vicepreședinte al Ligii Transportatorilor din România, cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de  zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor concurente de trafic de influență și spălare de bani.


Potrivit procurorilor, în cursul anului 2008 Ioana Călin, la acel moment vicepreședinte al Ligii Transportatorilor din România, a primit de la doi denunțători suma de 1.000.000 lei (aproximativ 225.000 euro), cu promisiunea că, prin relațiile pe care le are la Ministerul Turismului, le va facilita obținerea în concesiune, pe o perioadă de 49 ani, a unor hoteluri situate pe litoralul românesc și pe Valea Prahovei. Potrivit procurorilor, cu banii obținuți a cumpărat în anii 2011 și 2013, pe numele părinților săi, două imobile situate în județul Sibiu.


Pe 12 martie 2014,  un alt denunțător a sesizat faptul că, în contextul unei întâlniri pe care a avut-o cu Ioana Călin în aceeași zi, aceasta din urmă i-a promis că, în baza relațiilor pe care le are, firma denunțătorului va câștiga o licitație privind o lucrare de  extindere a rețelei de canalizare și colectare în orașele Azuga, Bușteni și Sinaia, din județul Prahova. Pentru acest "serviciu" inculpata i-a pretins denunțătorului un procent de 2% din suma de 55.242.226 lei (valoarea lucrării), reprezentând aproximativ 1.110.000 lei.


La instrumentarea cauzei, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4979 secunde