Folosirea făcliilor sau a lumânărilor la teatru, în restaurante sau cluburi, INTERZISĂ

447
3
Folosirea făcliilor sau a lumânărilor la teatru, în restaurante sau cluburi, INTERZISĂ - schimbariisu-1449852935.jpg

Articole de la același autor

O tragedie de proporția celei din Colectiv a fost de ajuns pentru ca legea să fie schimbată.

Așadar, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, folosirea flăcării - fie că sunt lumânări, făclii sau torțe - în timpul spectacolelor de teatru, operă, operetă, sau pentru ambianță ori divertisment, în restaurante, baruri, cluburi, discoteci este interzisă.

În acest sens, cei care organizează concerte, spectacole sau întruniri desfășurate atât în aer liber cât și în incintele în care au loc evenimente cu public numeros sunt atenționați că trebuie să respecte o serie de noi măsuri.

Astfel, pentru evenimente în aer liber, cu capacitate mai mare de 200 de locuri pe scaune sau pe o suprafață mai mare sau egală cu 2.500 de metri pătrați, organizatorii trebuie să obțină autorizație de securitate la incendiu.

De asemenea, pentru spectacole sau concerte desfășurate în interior, pentru situația în care spațiile sunt încadrate în categoria sălilor aglomerate, este obligatorie obținerea autorizației de securitate la incendiu a construcției.

Mai mult, dacă un anumit eveniment schimbă condițiile care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu (capacitatea sălii, numărul de fluxuri, destinație etc.) este necesară o nouă autorizație.

Dacă totuși organizarea evenimentului nu schimbă condițiile, atunci autorizația este valabilă numai însoțită de documentația tehnică vizată spre neschimbare.

Atenție! Documentația tehnică în vederea emiterii autorizației de securitate la incendiu se va depune obligatoriu cu cel puțin 30 de zile înainte de realizarea evenimentului, la sediul ISU.

"Planificarea, organizarea și desfășurarea spectacolelor fără obținerea în prealabil a autorizației de securitate la incendiu atrage după sine răspunderea contravențională, respectiv penală, după caz, conform prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, responsabilitatea revenind în totalitate/fără echivoc tuturor factorilor implicați în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor", se precizează în comunicat.

Comentează știrea

adevar
13 decembrie 2015
adevar

Ai sechestrat straine si le i abuzat. Nu ai de ales Romania o sa arda

adevar
13 decembrie 2015
adevar

Ori te iei de romani vinovati ori arde tot popor roman

adevar
13 decembrie 2015
adevar

Romani = popor fara dumnezeu.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4825 secunde