Focar de bișnițari de țigări

1127
5

Articole de la același autor

Stația RATC din zona Gării Constanța este unul dintre "punctele fierbinți" ale bișniței de țigări din municipiul nostru. Zi de zi, de la primele ore până seara târziu, bișnițarii își văd de treabă, fără jenă, fără frică. Zona este vizitată, la fel, în fiecare zi, de patrule de polițiști și jandarmi, dar… degeaba!


În fiecare cartier, în fiecare piață din municipiul Constanța sunt zone consacrate unde bișnițarii de țigări își fac veacul, în așteptarea clienților pe care încearcă să-i ademenească cu deja cunos-cutele îndemnuri: "Țigări, țigărele, hai la țigărele!". Scuarul din apropierea Gării Constanța, unde se află stațiile mijloacelor de transport în comun este deja o binecunoscută zonă unde bișnița de țigări este în floare. Iar numărul comercianților ilegali care oferă țigări de contrabandă de vânzare crește parcă de la lună la lună, spre disperarea constănțenilor care așteaptă autobuzul. Dacă în urmă cu câțiva ani erau vreo cinci - șase bișnițari (trei frați, veniți la "muncă" împreună cu soțiile), acum sunt peste zece, și-au împărțit scuarul pe teritorii, fiecare având colțișorul lui, ba chiar vin și în schimburi: unii dimineață, alții seara. Comerțul ilegal se petrece sub ochii trecătorilor, fără nicio jenă, fără nicio teamă. Unde sunt polițiștii? Ce măsuri se iau împotriva bișniței? Aceste întrebări le-am adresat comisarului șef Ovidiu Valentin Grosu, șeful Secției 3 Poliție, în aria de competență se află zona.


"Joacă de-a șoarecele și pisica!"
Polițiștii patrulează zilnic prin zona amintită, ba chiar îi și surprind pe bișnițari în flagrant, le confiscă pachetele de țigări și le dau amenzi. De altfel, acțiuni similare sunt organizate în toate zonele renumite pentru astfel de comerț ilegal. Dar măsurile se dovedesc ineficiente…


"În fiecare zi, o dată sau de două ori, patrulele Secției 3 și jandarmii merg în zona respectivă. Dar este deja o joacă de-a șoarecele și pisica. Suspecții își ascund marfa, păstrează asupra lor câte 7 - 8 - 11 pachete de țigări, astfel încât, atunci când sunt depistați nu putem decât să le aplicăm o sancțiune contravențională. Astfel, rezultatele nu sunt cele scontate", ne-a precizat comisarul șef. În consecință, după ce pleacă polițiștii, bișnițarii se întorc la locul lor, cu alte pachete de țigări, aduse de complici. Drept pentru care, oamenii legii și-au propus să-și intensifice prezența în zonă și chiar să aibă o altă abordare pentru combaterea fenomenului. Concret: polițiștii spun că intenționează să-și îndrepte atenția către furnizorii de țigări de contrabandă, nu neapărat spre comercianții mărunți, de la nivelul străzii. 


Comentează știrea

ath
16 ianuarie 2014
Tig,Tig...tigari avem !

In statia autobuzului 40/43 de la gara,fenomenul de contrabanda cu tigari a implinit cinci ani. Multi ani traiasca... Cine sa traiasca... Fenomenul sa traiasca.. Laaa..muulti.. aaani ! Am mai scris in urma cu doi ani. Acolo sunt trei sau patru "fenomene" deosebite.Masinile burdusite cu tigari,care in anii trecuti aveau numere de Bulgaria,sunt parcate fara jena chiar pe noroiul lui Mazare,in fata statiei de autobuz.Tigarile sunt ascunse si in corturile florareselor din staie,florarese autorizate de un alt "fenomen" cu patru mandate de primar.Am vazut eu,care ajung pe acolo de cel mult 2-3 ori pe luna.Nimic nu este posibil fara binecuvantarea autoritatilor locale. Tig,Tig...tigari avem ! "Fenomenele" te scaneaza de la distanta si nu scapi de ele pana nu te apuci de fumat. "Acum vorbesc ca sa intelegeti dumneavoastra ". Am o intrebare.Ce grade au "fenomenele" secrete sub acoperire din statie si unde sunt angajate ? Sa fie de la SRI,de la Politia Secreta Legionara(PSL) sau de la Serviciul Antilegionar de Destructurare Caramida cu Caramida(SADCC) ? Eu cred ca indivizi au grade de colonel.Altfel nu se explica.Aveti grija la ce vorbiti in statia de autobuz. Sa va abtineti de la comentarii politice.Cred ca ma intelegeti dumneavoastra. Aveti grija ca Big Brother sta cu ochii pe noi.Uite asa a intrat Adelu la puscarie.(Free Adelu !,Free Adelu ! Adelul inimilor noastre !) Altfel nu-mi explic de ce nu-i salta politia.

maple leaf
16 ianuarie 2014
very nice

Ce infractiune mare,, ceva de necrezut doamna jurnalista asta este o stire tipica comunista 100%.. Dar vreo stire mai reala despre miliardele euro care trec prin mana mafiei legale (politicienilor).. Nu aveti nici stire reala? Oare oameni aceeeia vand tigari pe la colturi de placere. Sau de nevoie..?????

tomis 3
16 ianuarie 2014
politie = protectie

in intersectia tomis 3 langa fosta posta 7 stau ciorchine de nu poti sa treci de ei. militia sta la cativa metrii de ei sa i pazeasca. daca vreti un reportaj frumos sunti la sectia 2 si anuntati si apoi stati pe aproape sa vedeti ce se intampla ;)

iulian
16 ianuarie 2014
tigarile de la gara

cum a spus ath, tiganii isi ascund tigarile in corturile mizerabile ale florareselor, vin politistii si isi primesc "chiria stradala" mereu. de ce nu sta presa sa ii urmareasca?? in loc sa vorbiti de toate tzoampele la tv si ziare, mai bine faceti niste reportaje destepte, poate asa se trezesc "oamenii legii"

christian louboutin boot
28 februarie 2014
christian louboutin boot

christian louboutin official outlet online Stiri Eveniment : Focar de bișnițari de țigări | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin boot http://californiawineperspective.yoqayoqa.com/images/authentic-christian-louboutin-shoes-on-sale.asp

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2076 secunde