Fabrică de bani falși, descoperită. Membri ai clanului mafiot din Napoli, ridicați de DIICOT

145
Fabrică de bani falși, descoperită. Membri ai clanului mafiot din Napoli, ridicați de DIICOT - diicot13521891891355384569138667-1411720708.jpg
Procurorii DIICOT au descoperit o fabrică de bani falși la Oradea, județul Bihor, și au ridicat mai multe persoane care ar face parte dintr-un clan mafiot din Napoli, fiind confiscați 13 milioane de euro în urma perchezițiilor care au avut loc în noaptea de joi spre vineri.


Surse judiciare au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că în urmă cu două zile, Direcția Națională Antimafia din Italia a ridicat trei persoane din aceeași grupare și a confiscat 19 milioane de euro.

Potrivit acelorași surse, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a lucrat în colaborare cu direcția din Italia, dar a avut exclusivitate de coordonare a anchetei din România.

Procurorii DIICOT au făcut percheziții la Oradea, în noaptea de joi spre vineri, având informații că membrii grupării ar fabrica acolo bani falși, fiind ridicate trei persoane, care ar face parte din gruparea de crimă organizată din Napoli.


La percheziții au fost găsiți aproximativ 13 milioane de euro, în bancnote de 50 și 100 de euro, precum și două tiparnițe, cerneala și matricile aferente fabricării banilor falși, au precizat sursele citate, scrie mediafax.ro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3207 secunde