EXPLOZII BRUXELLES / Român stabilit în Belgia: "Se aud sirene de salvare, oamenii sunt panicați"

195
EXPLOZII BRUXELLES / Român stabilit în Belgia:

Articole recomandate

Adrian Slavnicu, un român stabilit în Bruxelles și care locuiește în apropierea aeroportului, a povestit pentru Realitatea TV că oamenii sunt foarte panicați.


"Stau la cinci minute de aeroport. Eram acasă când s-a petrecut, exploziile nu s-au auzit, dar au început la un moment dat să sune multe sirene de salvare și trupe de intervenție și atunci mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat", a explicat Adrian Slavnicu pentru Realitatea TV.

"Apoi am deschis televizorul și am văzut ce se întâmplă. În continuare se aud sirene de salvare și asta înseamnă că se desfășoară o mare activitate acolo la aeroport. Oamenii sunt panicați, mulți se așteptau și și eu mă așteptam la represalii după ce s-a întâmplat în ultimele zile la Bruxelles. Ne-am învățat să trăim așa... Autoritățile și ele se așteptau să se mai întâmple ceva. După arestarea teroristului (Salah Abdeslam, n. red), nu au mai fost emise alerte, dar autoritățile se așteptau să mai existe represalii. Mai sunt suspecți ascunși în Bruxelles, așa spun autoritățile", a adăugat bărbatul.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9797 secunde