Exercițiu de stingerea incendiului în Mamaia

334
Exercițiu de stingerea incendiului în Mamaia - hoteluliakidinmamaiaaluatfoc-1396375387.jpg

Articole de la același autor

Flăcări, panică, persoane dispărute - acesta a fost scenariul, ieri, la Hotelul Iaki din stațiunea Mamaia. 


Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a organizat un exercițiu în do-meniul situațiilor de urgență cu tema stingerii unui incendiu la Hotelul Iaki. În cadrul evenimentului, militarii au simulat un incendiu, au evacuat hotelul, au căutat și au salvat câteva persoane, le-au acordat primul ajutor medical, dar au și simulat producerea unui accident rutier la ieșirea din parcarea subterană. La activitate au participat pompierii de la ISU, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, polițiștii Inspecto-ratului de Poliție Județean și jandarmi de la IJJ Mihail Kogălniceanu. 


"Având în vedere specificul activității stațiunii, dar și apropierea momentului deschiderii sezonului estival, apreciem că desfășurarea acestui exercițiu este benefică atât pentru administratorii spațiilor de cazare, dar și pentru cetățeni", au precizat pompierii constănțeni.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 Martie 2014
Stire din Eveniment : Pompierii constănțeni, în alertă
Miercuri, 26 Martie 2014
Stire din Eveniment : Mașină în flăcări, în Constanța
Miercuri, 26 Martie 2014
Stire din Eveniment : Atenție! Începe perioada incendiilor
Pagina a fost generata in 1.519 secunde