Ei sunt cei care dezamorsează bombele din Constanța

360
1
Ei sunt cei care dezamorsează bombele din Constanța - fonddezamorsarebomba3-1406655598.jpg

Articole de la același autor

Bombe amplasate sub mașini, conflicte între clanuri și grupări teroriste care amenință în orice zi ținuturile noastre - acestea

sunt pericolele care îi țin în alertă pe pirotehniștii constănțeni.

Fiecare sesizare despre o posibilă bombă este luată în serios, deși viața lor este pe muchie de cuțit la fiecare acțiune. Au echipamente speciale în lupta cu pericolul, folosesc un robot de ultimă generație și câini special dresați care miros explozibili. Este vorba despre echipa de pirotehniști din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Constanța. Sunt o mână de oameni, însă sunt antrenați corespunzător astfel ca orice amenințare să fie înlăturată în siguranță.

"În cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, avem o echipă de pirotehniști care se ocupă de dispozitivele explozibile improvizate. Noi avem un protocol cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar misiunile, de regulă, le desfășurăm în comun, astfel încât dacă este vorba despre muniție clasică de război le dăm sprijin, iar dacă este vorba despre dispozitive explozibile improvizate este apanajul nostru sau, în funcție de locul unde ar putea fi dispuse, poate fi și apanajul SRI-ului, dacă ține de siguranța națională", precizează comisarul șef Tudorel Dogaru, șeful Serviciului Acțiuni Speciale Constanța.

Cum acționează

Pirotehnia este meseria celor curajoși și foarte bine pregătiți - teoretic și practic. Misiunile și modul de pregătire al "mascaților" pirotehniști sunt secrete, însă pregătirea lor este constantă și se axează cu atât mai mult pe partea psihică. Este nevoie de o singură secundă pentru a face o greșeală, astfel că pirotehniștii sunt conștienți de riscurile la care se expun. Ca un "ajutor", pirotehniștii SAS au la dispoziție costume speciale, câini pregătiți, care pot mirosi explozibili, dar și un robot special, care "inspectează" potențialul pericol.

"În cadrul intervențiilor avem diverse metode de intervenție: avem și robotul, dar și câini care sunt special antrenați pentru a depista substanțe explozive. Se fac mai multe teste pentru a vedea dacă amenințarea cu bombă este una reală sau pur și simplu făcută în glumă, dacă s-ar putea numi așa. Câinii au fost dresați la Centrul Chinologic de la Sibiu, astfel că aceștia pot mirosi explozibili, cum ar fi dinamita sau explozibili plastici. Dintre cei doi câini, unul este lup belgian, iar celălalt, lup german", explică șeful "mascaților" din Constanța.

44 de misiuni

În primele șase luni ale acestui an, pirotehniștii SAS au intervenit în 44 de misiuni, cu nouă mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea misiunilor au fost efectuate împreună cu pirotehniștii de la ISU Dobrogea și au constat în asanarea de muniție. Pirotehniștii constănțeni recunosc faptul că dacă oamenii ar ști cum să reacționeze în momentul în care găsesc proiectile sau muniție, pericolul ar fi unul mai redus.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6601 secunde