Dispariții misterioase

Dramele unor părinți care și-au pierdut copiii: "Credeam că trăiește, însă după atâta timp…"

1102
4

Articole de la același autor

"A plecat din casă și de atunci nu mai știu nimic" - cam așa începe aproape orice poveste a unui părinte îndurerat, care ajunge la Poliție, sperând că îi va fi găsit copilul. Pe masa polițiștilor ajung zeci de dosare, în fiecare an. Cei mai norocoși sunt găsiți în câteva zile, însă există și părinți care își așteaptă copiii de zeci de ani, fără succes. Zeci de persoane dispar, în fiecare an, în Constanța. Copii rătăciți, tinere răpite, adolescenți care fug de acasă, copii pe care părinții lor îi caută, în zadar, de ani de zile. În ar-hivele Poliției Române sunt sute de dosare cu persoane care n-au mai fost găsite niciodată. 

Tânăr cu probleme psihice 

Unul dintre cazurile instrumentate de polițiștii constănțeni din cadrul compartimentului Urmăriri este cel al lui Simion Vasile, un tânăr care a dispărut la vârsta de 18 ani, pe 20.06.2006. Adolescentul se afla internat la Secția de Psihiatrie Palazu Mare și, profitând de neatenția cadrelor medicale, a fugit, deși fusese internat de numai o zi, diagnosticul fiind "tulburări psihice acute și retard psihic moderat". Tatăl lui Simion a venit din Ostrov la Poliție, la patru zile după dispariție. Acesta le-a povestit oamenilor legii că băiatul său a mai fost internat, în decembrie 2004, diagnosticul în acea perioadă fiind oligofrenie și schizofrenie. Tatăl îndurerat le-a spus polițiștilor că fiul său nu este violent, ci îi place doar să cânte și să danseze. De la data dispariției, adolescentul nu a mai fost semnalat pe nicăieri. Părinții sunt convinși că acesta este în viață. "Noi l-am internat, iar de acolo a dispărut. Eu am vrut să mă internez cu el, însă cei de acolo nu au vrut, ci au spus că vor avea grijă de el. Nici măcar nu am știut că a dispărut, am aflat după trei zile. Am sunat la spital să văd ce face și atunci mi-au spus cu seninătate că a dispărut. Păi cum, așa dintr-o dată a dispărut? Nici măcar nu ne-au anunțat la data dispariției, habar nu aveam. Era un copil bun, însă era bolnav. Nu a fost rău niciodată, nu a fugit de nicăieri, deși a mai fost internat. Ce s-a întâmplat nu știm… cert este că de șapte ani nu mai știm nimic de el. Cred că o fi pus cineva mâna pe el și l-o fi trimis la cerșit, sau o fi vrut să vină acasă și a greșit drumul și cine știe cum o fi sfârșit. Noi nu mai știm ce să credem… credeam că trăiește, însă după atâta timp…", sunt cuvintele îndurerate ale mamei lui Simion.

Trimis până la gară…

Un alt caz neelucidat este al lui Robert Liviu Neghină, care avea 13 ani când a dispărut. Acesta a fost trimis de părinții săi în gară la Costinești, pentru a prelua un grup de turiști ce urmau a fi cazați acasă la familie. Copilul l-a anunțat pe Marin Burcea, prietenul său, de drumul pe care îl va face și l-a rugat să-l însoțească. Ajunși în gară, cei doi au observat că trenul are întârziere, așa că au decis să facă o baie în apa mării. La un moment dat, Marin i-a atras atenția lui Robert despre faptul că au fost luați de curenții marini, iar hainele lor se află pe mal, departe. Marin a decis să iasă din apă pentru a merge să ia hainele, însă când s-a întors, Robert dispăruse. După ce l-a căutat pe plajă, acesta i-a anunțat pe părinții prietenului său despre ce se întâmplase. Polițiștii au deschis imediat o anchetă și au început să-l caute pe cel mic, însă fără succes. La un moment dat s-a pus problema înecului. O echipă de scafandri l-a căutat pe Robert în apa învolburată a mării, însă fără nici un rezultat. Oamenii legii au luat legătura chiar și cu autoritățile bulgare, în speranța că, la un moment dat, vor găsi un cadavru pe plaja din Bulgaria. Copilul, însă, a fost de negăsit. Polițiștii i-au făcut îmbătrânirea facială cu un program special, pentru a-și da seama cum arată Ro-bert acum, la 20 de ani. Părinții acestuia încă speră că este în viață. "În ciuda a ceea ce mi s-a tot spus, nu pot să renunț. Eu cred că șansele sunt 50-50. Sunt foarte realistă, i-am făcut chiar și pomeni, i-am pus cruce la cimitir, am făcut totul ca și cum n-ar mai fi în viață, însă atâta timp cât eu simt că trăiește, nu renunț. Am fost sunată de mai multe ori de persoane care mi-au spus că l-au văzut, am fost plecată la București pentru a-l găsi, pentru a lipi afișe în locul în care a fost văzut. La un moment dat mi s-a spus că cerșește în București, la Grozăvești. Am fost acolo și l-am găsit pe băiatul care mi-a spus că l-a văzut. Mi-a spus că de fapt nu cerșește, ci doar vorbește cu oamenii, care îi dau bani. Parcă l-am recunoscut… și acasă, era foarte inteligent, vorbea mereu cu oamenii mai mari decât el și venea acasă cu sume de bani, spunându-mi că i-a primit de la oamenii cu care stătea de vorbă. El se împrietenea mereu cu oricine și mi-a fost frică. Chiar i-am spus înainte de dispariție să aibă grijă cu cine vorbește, să nu se urce în mașină la nimeni, parcă am avut o presimțire. El era foarte slăbuț, foarte neglijent, cu hainele scoase din pantaloni, mereu îi spuneam că parcă e venit de pe străzi. Mereu mi-a fost teamă de persoanele care iau copii mici și îi duc la cerșit, și acum a pățit-o și el. S-ar putea să fi fost vina mea și să-i fi transmis aceste lucruri…", povestește Elena Neghină, mama lui Robert.

Comentează știrea

louboutin homme
23 noiembrie 2013
louboutin homme

Christian Louboutin Altesse 160mm Aurora colorés Pompes Tout simplement parce que Coppola a indiqué, ils avaient été des années de l'âge. Ces gens étaient des enfants. Christian Louboutin, quarante neuf ans, de devenir sur Paris? Douzieme arrondissement a votre ébéniste avec une femme au foyer. Il a une jeunesse insolite, découper les classes quand il / elle peut éventuellement déplacer et aussi de maintenir en ayant un compagnon pour l'âge chronilogical ofchristian talons glitter Louboutin. Leur premiere tâche a fini par etre comme un stagiaire dans le Folies Bergere notoire, la ou il a précédemment aider les chanteurs dans les coulisses. Beaucoup ma tres propre inspiration découle de la possibilité que je suis juste gratuit. Si youe création, celles cour et Christian Louboutin jonquille pumpssoul fonctions Bien que le style et le design. Donc, si youe un état d'esprit libre de cout, il différent pour atoheart et l'âme. louboutin homme http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=louboutin homme

baskets louboutin femme pas cher
24 noiembrie 2013
baskets louboutin femme pas cher

Comme par enchantement! Sur could be Croire Que le charme se rompt ici MAIS non. D'aprs de Proches amis de Kate Middleton Qui se confisVanity de Sont Foire, Mme fils accouchement S'est droul Dans Les conditions d'MEILLEURES.C'était pendant les années de la Dépression et notre fond musical était la musique country au fond, at-il déclaré dans un entretien cl pas cher chaussures uk 2004. on pere a joué beaucoup de chaîne instrumentsviolin, et des choses différentes. Il a toujours encouragé nous, les garçons de jouer quelque chose ou une autre qui est différent de celui. baskets louboutin femme pas cher http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=baskets louboutin femme pas cher

maudissima louboutin
1 decembrie 2013
maudissima louboutin

Comme par enchantement! Sur could be Croire Que le charme se rompt ici MAIS non. D'aprs de Proches amis de Kate Middleton Qui se confisVanity de Sont Foire, Mme fils accouchement S'est droul Dans Les conditions d'MEILLEURES.C'était pendant les années de la Dépression et notre fond musical était la musique country au fond, at-il déclaré dans un entretien cl pas cher chaussures uk 2004. on pere a joué beaucoup de chaîne instrumentsviolin, et des choses différentes. Il a toujours encouragé nous, les garçons de jouer quelque chose ou une autre qui est différent de celui. maudissima louboutin http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=maudissima louboutin

asics gel cumulus 12
2 decembrie 2013
asics gel cumulus 12

Die Zusammensetzung des Gels ist natürlich streng geheim, aber Asics zeigt immer gern, was sein Gel alles abf?ngt. Bekannt geworden ist ein Test, bei dem ein Ei aus 6 Metern H?he auf die Gelschicht fallen gelassen wurde: Es landete sanft und unbeschadet. asics gel cumulus 12 http://www.strongerbritney.com.ar/asics.php?p=asics gel cumulus 12

Articole pe aceeași temă

Marţi, 24 Septembrie 2013
Stire din Eveniment : Constănțeancă dispărută de acasă
Pagina a fost generata in 0.5946 secunde