Dramatic! Victima tragicului accident de la Eforie a murit, la două zile după bebelușul ei

1185
3
Dramatic! Victima tragicului accident de la Eforie a murit, la două zile după bebelușul ei - victimaeforie1-1434561899.jpg

Articole de la același autor

În ciuda eforturilor depuse de medici de a o ține în viață și a apropiaților care s-au dus, ieri, în număr mare la Centrele de Transfuzii din Constanța, Galați, București și Vrancea, tânăra de 31 de ani, care a fost implicată în accidentul de duminică, a pierdut lupta pentru viață.

Gabriela Teodorescu și-a dat ultima suflare, în jurul orei 12.30, în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Con-stanța.

"A fost într-o stare foarte gravă încă de când a fost adusă la spital. Avea multiple leziuni interne și grave. A rezistat trei zile, deși a pierdut mult sânge și avea ruptură de ficat", a declarat dr. Mihnea Avram, directorul medical al S.C.J.U. Constanța.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. După efectuarea autopsiei, Gabriela Teodorescu va ajunge la Galați unde va fi înmormântată lângă bebelușul ei care a fost condus, ieri, pe ultimul drum. "Sunt șocat! Încă nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat. Este o foarte mare durere pentru noi. Era o femeie și o mamă de nota 10!", a declarat pentru Cuget Liber, un prieten al Gabrielei Teodorescu.

Tânăra de 31 de ani era administrator financiar la Universitatea "Dunărea de Jos", din Galați și avea doi copii, unul de trei ani și un bebeluș de 11 luni. Venise la mare împreună cu cei doi fii ai săi și mai mulți prieteni de familie.

La aflarea teribilei vești, pagina de Facebook a tinerei a fost asaltată de mesaje de condoleanțe. "Rugăciunile îngerașului Eric au fost mai puternice. A vrut-o pe mămica lângă el. Ai fost o femeie puternică, Gabi, și tot greul trupesc și sufletesc, l-ai dus de una singură. Te văd zâmbind de-acolo de sus, cu puiuțul tău în brațe, și ne spui că ceea ce pentru noi pare o tragedie, pentru tine a însemnat trecerea într-o lume bună, iubitoare, așa cum noi, cei muritori, n-o putem înțelege…".

Doi morți și trei răniți într-un carambol rutier

Duminică, în jurul orei 19, Gabriela Teodorescu se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen și se deplasa pe Drumul Național 39. La un moment dat, s-a dezlănțuit iadul…

Un bărbat de 30 de ani care conducea un microbuz de transport persoane se deplasa dinspre Eforie Nord către Eforie Sud. La un moment dat, șoferul nu a observat că mașina din fața sa a frânat pentru a schimba direcția și a tras stânga de volan pentru a evita coliziunea. Microbuzul a intrat pe contrasens și s-a izbit de un autoturism marca Ford. În urma impactului, Ford-ul s-a rotit pe șosea și apoi a fost proiectat pe sensul opus de mers în Volkswagen-ul în care se afla Gabriela Teodorescu cu cei doi băieți ai săi și o adolescentă de 16 ani. Bebelușul de 11 luni a murit câteva ore mai târziu la spital, iar ieri a decedat și mama lui.

Comentează știrea

Stela
18 iunie 2015
Proiect

Colaborare la domiciliu! Stim ca ati cautat foarte mult timp o oferta cu adevarat serioasa, dar acum este cazul sa va opriti aici si sa incepeti imediat colaborarea cu noi, intr-o activitate part-time la domiciliu, cu castiguri sigure, pe masura implicarii. Va asteptam sa ne cereti mai multe detalii la adresa de email: [email protected]

Tavi
18 iunie 2015
Munca la domiciliu

Daca ai nemultumiri, poti declansa ACUM schimbarea, pentru ca viitorul tau sa fie altul. Succesul garantat se ascunde in ambitia noastra a fiecaruia dintre noi de a NU renunta. S-ar putea ca la batrinete sa trebuiasca sa muncesti daca nu faci ceva in PLUS acum. Oferim curs GRATUIT. Cautam colaboratori part-time care vor sa cistige bani in timpul liber, intr-un proiect unic la nivel mondial. Mai multe detalii trimiteti mesaj "PROIECT" la adresa de email: [email protected]

Pentru Stela si Tavi
18 iunie 2015
Sunteti nesimtiti !

Sa va iasa banul.Nici aici nu va abtineti,nu aveti nici cel mai elementar respect.Sictir cu afacerea voastra.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.48 secunde