Dramă: la numai 24 de ani, o constănțeană și-a găsit sfârșitul în Marele Canion

3239
4

O constănțeancă de 24 de ani, stabilită în America de un deceniu, a avut parte de o moarte tragică: a căzut în gol, în timp ce escalada lanțul stâncos din Marele Canion. În urma ei, au rămas familia și prietenii îndurerați. Dar și un mesaj: "Sunt româncă. Tot ce faci tu, eu pot să fac mai bine!".

Sfârșitul tragic al româncei de 24 de ani, Ioana Elise Hociotă, stabilită în Arizona, a fost redat de toate publicațiile din America, detaliile incidentului în care și-a pierdut viața întristându-i atât pe prieteni, cât și pe cei care nu au cunoscut-o.

Cum s-a petrecut accidentul
Fata, pasionată de alpinism plecase, săptămâna trecută, împreună cu un amic, să escaladeze lanțul stâncos din zona Owl Eyes Canyon, pe un traseu nemarcat și considerat dintre cele mai periculoase. Nu era prima dată când ajungea în zonă, în plus deținea un certificat de expert și un permis eliberat de National Park Service. Sâmbătă, însă, soțul ei, profesorul de biologie Andrew Holycross, s-a alarmat în momentul în care tânăra nu l-a sunat, așa cum stabiliseră. Așa că s-a urcat în mașină și a pornit spre punctul de întâlnire stabilit, unde l-a găsit doar pe partenerul de escaladări al tinerei, care i-a povestit ce se întâmplase. Ioana Elise se prăbușise de la o înălțime de aproximativ 100 de metri, în timpul escaladării.
"Femeia era echipată corespunzător, avea un telefon conectat la satelit și și-a luat numeroase măsuri de precauție. Atât ea, cât și colegul cu care se afla au înțeles cât de importantă este siguranța în aceste zone, dar, din nefericire, s-a întâmplat acest tragic accident", a declarat, pentru publicațiile locale, Shannan Marcak, purtător de cuvânt al National Park Service. Pe de altă parte, soțul ei a admis că tânăra nu folosea corzi pentru traseul respectiv.
Un elicopter a survolat zona și a găsit trupul neînsuflețit al tinerei, lângă o stâncă. Ea a fost transportată la un centru medical din zonă, dar medicii nu au făcut decât să certifice faptul că murise. Autoritățile au demarat o anchetă, doar toate indiciile arată că este vorba despre un accident.

S-a căsătorit pe marginea Marelui Canion
Ioana Hociotă este din Eforie Sud, unde a urmat cursurile Liceului "Carmen Sylva". În urma cu zece ani, tânăra s-a mutat în America, împreună cu familia. În 2011 a absolvit Universitatea din Arizona, fiind licențiată în matematică și biologie. De altfel, tot anul trecut, în luna iunie, s-a căsătorit cu profesorul de biologie Andrew Holycross, atât ceremonia cât și petrecerea având loc pe marginea Marelui Canion, unde constănțeanca și-a găsit și sfârșitul.
"S-au căsătorit pe partea de nord a canionului, după care am pornit cu toții într-o drumeție, spre partea de sud. Ioana a purtat tot drumul voalul și era atât de mândră. A fost regina Marelui Canion și, dacă ar fi reușit să termine traseul, ar fi fost cea mai tânără persoană din lume care a parcurs canionul dintr-o parte în alta", a postat, pe rețeaua de socializare Facebook, una din prietenele tinerei. De altfel, numeroase mesaje triste au fost postate de cunoștințele și prietenii fetei pe Internet. "Ioana nu era nechibzuită, nu era un turist nepregătit. Era un alpinist experimentat, care parcursese deja 850 de mile de-a lungul South Rim. Era printre puținii care au știut, într-adevăr, cum să-și trăiască viața. A murit făcând ceea ce-i plăcea cel mai mult. A murit în unul dintre locurile preferate de pe planeta asta. Nu-i criticați sufletul frumos, care a știut mai multe despre viață decât tu sau eu sperăm să știm vreodată", este mesajul lăsat de un prieten, Tyler James.

Mândră că este româncă
Deși plecată de foarte mult timp din țară, Ioana nu a uitat niciodată unde s-a născut. Pe pagina sa de pe rețeaua de socializare Facebook, tânăra a lăsat un mesaj simplu: "Sunt româncă. Tot ce faci tu, eu pot să fac mai bine!". Iar cei care au cunoscut-o, spun că era ambițioasă, mereu veselă și cu zâmbetul pe buze. Drept omagiu, prietenii au postat și un filmuleț pe Youtube în care transmit regretele privind stingerea prematură din viață.



Comentează știrea

Denise from Romania
2 martie 2012
To Cameron Byerley

I appreciate what you want to do for Ioana. It's a good idea to keep her memory alive in this way. One thing I don't like here... In Romania the first we cry for those we lost and only after are buried and some time passes (because time alone can diminish family pain) we think to raise money for the disappeared like this memorial found. A husband who has lost his half of soul suddenly and so tragically, we expect to be hurt and shocked now. We understand that Ioana and Andrew were unusual strong people who are passionate about extreme sports, but in our culture is more important to express your pain first, before to lower the coffin into the ground. After memorial service you can think to raise money for her memory. In our culture, burial traditions are different. First family donates candles, handkerchiefs and organize a dinner with close friends and relatives. After 40 days the family organize other small dinner and donated to close friends or strangers several items that belonged to deceased loved ones. These offerings are a last farewell; are an offering to God to receive the soul of the disappeared; are in memory of the soul departed in heaven. After that you can rinse money for Ioana memorial found. Sorry if my words seem inadequate to you at this time. Just trying to explain how I see the tragic loss of Ioana, so young, smart and bright women, so full of energy. Rest in peace, Ioana! God bless yur family and give them strength to overcome these difficult moments.

Cuget
3 martie 2012
Mandra de a fi romanca

A stiut sa cada mai bine ca toti! Ne-a umplut de mandrie ca sintem romani, nu mai trebuie acum sa ne oprim din furat, sau sa construim autostrazi, e suficient sa punem sloganuri pe facebook.

magic leverag hair rollers
21 mai 2014
magic leverag hair rollers

Pas de pare brise non plus, et avec le moulage du fairing il semble que ça n'ait pas l'air d'une option non plus. Fatigue en vue pour tenter de s'agripper au guidon afin de rester sur la moto sur l'autoroute. magic leverag hair rollers http://magicleveraghairrollers.tripod.com

honda motorcycles fairings
1 iunie 2014
honda motorcycles fairings

The beaky front fairing gives the Ninja 1000 a crouched and restless feline profile that's ready to leap with all ferocity. The slats at the edges, the angular fuel tank, body panels draped in a mix of black and green. honda motorcycles fairings http://hondavfrfairings.tripod.com

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4831 secunde