Dosare penale pentru că "împărțeau" țigări pe stradă

235
1
Dosare penale pentru că
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au depistat, ieri, trei persoane care comercializau țigări, fără îndeplinirea condițiilor legale. 


"Comercianții", cu vârste cuprinse între 29 și 50 ani, din Mangalia, intenționau să vândă trecătorilor mai multe pachete de țigări fără timbre accizabile, pe raza municipiului Mangalia. 


Jandarmii au întocmit procesele-verbale de constatare, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, pe care le-au înaintat lucrătorilor Poliției Mangalia, în vederea continuării cercetărilor, iar țigările oferite spre vânzare au fost ridicate în vederea confiscării.


"Recomandăm cetățenilor să nu achiziționeze țigări ce nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare și să sesizeze autoritățile atunci când observă astfel de fapte", vă sfătuiesc jandarmii.


Comentează știrea

infractorii nu vor camere, deci nu avem camere pe strazi
21 decembrie 2017
oras corupt cu institutii corupte

Si cei care cumpara ar trebui sa fie considerati complici ai contrabandistilor. Daca ar fi camere video pe strazi s-ar putea identifica si acestia. Dar camere nu sunt, tocmai pt favorizarea infractorului.

Pagina a fost generata in 0.6979 secunde