DISPERARE la ISU Dobrogea: 192 de pompieri vor fi dați afară

4638
12
DISPERARE la ISU Dobrogea: 192 de pompieri vor fi dați afară - fondpanicalaisudobrogea192pompie-1390581448.jpg

Articole de la același autor

Decizie finală în dosarul penal privind concursul de angajare fraudat de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea. Magistrații instanței supreme au decis ca fosta conducere să fie condamnată la închisoare, iar documentele prin care au fost angajați 192 de pompieri să fie anulate. 


La aproape cinci ani de la trimiterea în judecată, vineri, 24 ianuarie, s-a dat verdictul final în dosarul întocmit cu privire la concursul de angajare fraudat de la ISU Dobrogea. Astfel, completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să respinsă recursurile formulate în dosar, menținând decizia emisă pe 18 mai 2012, de completul de trei judecători ai instanței supreme. 


Fosta conducere, la închisoare 


Ceea ce înseamnă că fosta conducere a ISU Dobrogea a fost condamnată la închisoare cu executare. Adică: gen. mr. (r) Petre Trandafir, fost inspector șef al ISU Dobrogea, col. (r) Neculai Coman, fost prim-adjunct al inspectorului șef al ISU "Dobrogea", Gabriel Niculae Andrei și Gabriel Alexandrescu au fost condamnați la câte trei ani și jumătate de închisoare cu executare, la care se adaugă doi ani de interzicere a drepturilor. 


De asemenea, col. Viorel Costache, fost inspectorul șef al ISU "Dobrogea", a primit trei ani de închisoare, în vreme ce alți inculpați, Costel Datcu, Sorin Marius Bugnar, Liviu Deoșlea - au primit câte doi ani și jumătate de închisoare, Sorin Marius Crețu - doi ani de închisoare, Niculae Florin - doi ani cu suspendare sub supraveghere, Adrian Mihai Bugnar - doi ani cu suspendare sub supraveghere, col. Eugen Romanescu, fost ofițer în cadrul Statului Major al Forțelor Terestre București - opt luni cu suspendare condiționată, Viorel Alecu, Mihail Dănuț Gaicu, Laurențiu George Dumitrescu, Nicușor Ciprian Cioroiu și Mihai Tănase - câte 1,6 ani de închisoare cu suspendare con-diționată, iar Dumitru Țîncă a primit doi ani cu suspendare sub supraveghere. Singurul care a fost achitat este contraamiral (r) Mircea Rusmănică, fost Comandant al Flotei Constanța.


Ce a stabilit instanța despre pompierii angajați ilegal 


Întrebarea care se ridică este însă ce se întâmplă, în condițiile acestei sentințe definitive, cu cei 192 de pompieri angajați în urma concursului fraudat din 2007?! Magistrații Înaltei Curți dispun, clar, prin decizia din mai 2012, referitor la acești angajați: "anularea a 205 foi de concurs falsificate pe numele candidaților (…), procesul verbal încheiat la data de 21 august 2007, de membrii comisiei de examen și aprobat de inspectorul șef, cuprinzând rezultatele concursului de ocupare a unor posturi de subofițeri la ISU Dobrogea, în perioada 9 iulie 2007 - 20 august 2007, numai cu privire la mențiunile referitoare la cei 205 candidați", "anularea tabelelor cu rezultatele finale obținute de candidații care au susținut examenul pentru ocuparea funcțiilor de subofițer conducător auto și servant, pe subunități (…), numai cu privire la mențiunile referitoare la cei 205 candidați ale căror lucrări au fost falsificate" și, totodată, "anulează documentele întocmite cu prilejul încadrării la ISU Dobrogea a celor 192 de candidați ale căror foi de concurs au fost falsificate". Concret, în condițiile anulării documentelor în baza cărora au promovat concursul și a actelor de angajare, cei 192 de subofițeri trebuie demiși. 


ISU Dobrogea nu are, încă, răspunsuri 


Rămâne de văzut, însă, care sunt pașii legali ce trebuie urmați, ne-au spus reprezentanții ISU Dobrogea. Maiorul Vlăduț Ion, prim adjunctul inspectoratului, s-a limitat la a menționa că, până vineri după-amiază, la instituția constănțeană nu ajunsese decizia instanței supreme, motiv pentru care nu a putut furniza prea multe informații sau dacă cei 192 de angajați vor fi sau nu dați afară. "Urmează să discutăm cu juriștii din cadrul ISU Dobrogea, cu cei de la IGSU, pentru a proceda în limitele legii", a precizat maiorul. Nici reprezentanții de la Inspectoratul General nu au putut furniza mai multe informații, așteptând, la rândul lor, decizia scrisă a instanței de judecată.


Surse din cadrul inspectoratului ne-au precizat că, în prezent, mai sunt angajați aproximativ 150 de pompieri din totalul celor 192 care sunt pe lista din dosar.




Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
niculae
25 ianuarie 2014
asa se intampla

ce atata tevatura .sa angajeze tineri noi care au terminat facultati de specialitate si stau acasa.asa se intampla cu sistemul angajerilor politice pe spaga inventat de adrian nastase. are tara tineri performanti........................(rog redactia cuget liber sa nu cenzureze articolul-in caz contrar voi face reclamatie scrisa proprietarului trustului)

nae
25 ianuarie 2014
faptul e consumat

S-ar angaja tinerii cu facultate pe post de pompieri ?...nu cred.Daca si-au facut datoria fara cusur pot sa ramina,chemarea ptr meserie conteaza nu cum au intrat.In ziua de azi si foarte bine pregatit poti pierde un concurs daca nu ai pile.

111111
25 ianuarie 2014
pt nae

pretene esti cumva in astia 192 ? sa vezi ce misto or sa si caute de munca agaricii astia........... din cauza asta a murit fata aia la 23 ani cu lacrimile inghetate pe obraz mai lache ca toti "aveau chemare ptr meserie" . niste neicanimeni angajati de parinti sau rude pe cunostiinte si spaga. e uite cum or sa o ia in bot acuma. traim in tara lui -merge si asa-,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,uite ca nu mai merge........................nu ne mai lasa uniunea europeana,am intrat intr un club select trebuie sa fim ca ei , cine nu intelege sau nu se adapteaza.............................................la cimitir

niccolas
25 ianuarie 2014
solutii exista

MAI a dat afara in 2011 oameni cu 15-20 de ani de experienta ca sa pastreze toti spagarii, pilele si rudele. Sa-i cheme inapoi pe cei impotriva carora sa facut acea nedreptate.

Arabu
25 ianuarie 2014
(r) !!!!

Poate imi explica si mie cineva, toti capii astia de la pompieri erau ofiteri in rezerva , adica erau pensionari si cumva aveau si salariu !!? Daca , da , inseamna ca ne confruntam cu un fenomen din ce in ce mai ingrijorator, prea multi pensionari care ocupa locuri de munca, viitorul economic si demografic este sumbru !!

pompieru'
25 ianuarie 2014
cum adica?

cum adica fratzilor? 2OO si ceva de oameni au fraudat concursul de ocupare a posturilor la pompieri? Te doare capul! Cum or fi reushit? Si cine s-a sesizat ca au fost fraudate?

gigi
26 ianuarie 2014
pompierii pe pile

Ce sa mai comentam. Așa e în toata Constanta.Nu gasesti un loc de munca fara relatii si șpagă.Nu mai contează pregătirea profesională sau aptitudinile.

ionut
26 ianuarie 2014
multumit

sora mea a sustinut examen in acea perioada si a picat locurile erau deja cumparate!

Zi solemna
26 ianuarie 2014
Ziua conducatorului iubit.

Marele conducător Nicolae Ceaușescu a îndurat multe în trecut, a fost închis, torturat, dar datorită curajului și a încrederii sale în viitorul țării a înfăptuit realizări majore. Jimmy Carter 12 aprilie 1978 "Ceaușescu a mers prea departe. Conduce lupta împotriva noastră și constituie principalul obstacol în calea liniei noastre... Noi am avut răbdare în privința comportamentului României. Trebuie să încercăm să exercităm influență asupra evoluțiilor din interiorul țării." Leonid Brejnev august 1971

Eu
27 ianuarie 2014
Vrajeala

Nu va mai bucurati. Nu da pe nimeni afara, vor fi retestati ca la ISU Buzau.

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Decembrie 2013
Stire din Eveniment : Pompieri constănțeni avansați în grad
Marţi, 29 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : Alertă la ISU Dobrogea
Pagina a fost generata in 0.657 secunde