De veghe la frontieră! Cine dă cele mai mari bătăi de cap Gărzii de Coastă

1940
1

Articole de la același autor

Comisarul-șef de poliție Ionel Trușan, directorul Gărzii de Coastă, a prezentat un rezumat al activității instituției pe care o conduce, pe parcursul anului 2016.

Peste două milioane de cetățeni ai Uniunii Europene au tranzitat prin punctele de trecere ale frontierei, însă dincolo de asta, polițiștii au fost puși la încercare de traficul de migranți, contrabandă, frauda vamală și evaziunea fiscală. În anul ce a trecut, peste 1.200 de infracțiuni au fost constatate și totodată au fost confiscate bunuri în valoare de peste 41 de milioane de lei.

În ceea ce privește traficul de migranți, directorul Gărzii de Coastă anunță faptul că au fost înregistrate 33 de cazuri, în care au fost depistați 135 de cetățeni străini, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de stat. De asemenea, au fost identificate șapte grupuri infracționale specializate în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, formate din cetățeni bulgari și români, finalizate cu trimiterea în arest preventiv a 17 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ce migranți.

28 de cetățeni irakieni, opriți la frontiera cu Bulgaria

Acesta este cel mai semnificativ caz al polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, care au depistat 28 de cetățeni irakieni care au încercat să intre ilegal în România din Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde. În data de 8 decembrie 2016, polițiștii de frontieră din Sectorul PF Negru Vodă au observat, în apropierea localității de frontieră Dumbrăveni, mai multe persoane care se deplasau pe jos, peste câmp, dinspre Bulgaria spre România.

Polițiștii de frontieră au reținut grupul format din 28 de persoane, care ulterior a fost condus la sediul SPF Negru Vodă pentru cercetări. În cadrul primelor verificări, persoanele în cauză au declarat că sunt cetățeni irakieni, 19 adulți cu vârste cuprinse între 18 și 41 de ani și 9 minori, cel mai tânăr având vârsta de 1 an, și intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

La finalizarea verificărilor specifice, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a protocolului român-bulgar, în vederea predării cetățenilor ira-kieni către autoritățile bulgare, pentru conti-nuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.

Combaterea contrabandei, fraudei vamale și evaziunii fiscale

În anul 2016, polițiștii de frontieră au depistat peste 498.000 pachete de țigări de diferite mărci, în valoare de aproximativ 4.978.820 lei. De asemenea, la capitolul bunuri ce fac obiectul infracțiunilor de folosire de acte nereale sau falsificate către Autoritatea Națională Vamală, au fost înregistrate 21 de cazuri cu 21 de persoane implicate, fiind confiscate 529.020 bunuri diverse în valoare de 2.870.752 lei.

Cel mai răsunător caz de contrabandă, în 2016, a fost descoperit de polițiștii de frontieră, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului Curții de Apel Constanța. În data de 23 iunie 2016, oamenii legii au identificat la intrarea în țară un autocamion cu numere de Bulgaria, despre care dețineau informații că ar fi folosit pentru transportul unei importante cantități de țigări de contrabandă. Polițiștii de frontieră au monitorizat camionul în trafic, pe tot traseul, până la domiciliul unui cetățean român de pe raza județului Dolj.

Polițiștii de frontieră au efectuat o perche-ziție asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au constatat că, în marfa transportată, respectiv role de hârtie, era ascunsă o cantitate impresionantă de țigări de contrabandă. În urma inventarierii cantității de țigări, a rezultat un număr de 255.000 pachete, cu o valoare totală de 2.550.000 lei. Țigările, precum și ansamblul auto marca MAN, în valoare de 500.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul Gărzii de Coastă. 

Comentează știrea

MARIAN
7 februarie 2017
GARDA DE COASTA

ACUM A SI FAC DATORIA? PANA IN 01-01- 2007 CAND ROMANIA A INTRAT IN UNIUNEA EUROPEANA,STATEAU LA PANDA IN ZONA PIETRENI- DELENI INTRARE D.N. SPRE SIPOTE SI CEREAU SPAGA DE LA CEI CE AVEAU S.R.L. URI IN ZONA,NE CONTROLAU LA FACTURI NI LE NUMARAU, PLUS LUAU SPAGA DE LA CAMIOANELE CE TRANSPORTAU MATERIAL LEMNOS DIN PADURI FARA ACTE DE INSOTIRE ,ANUME:CURSARU SI NICHIFOR DOI INSI FARA CEI 7 ANI DE ACASA,SA LE FIE RUSINE!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4465 secunde